URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Actual

Ambasadorul României la Moscova a depus flori în memoria lui Navalnîi, la Piatra Soloveţki (VIDEO)
Actual
Ambasadorul României în Rusia, Cristian Istrate, a depus flori la Piatra Soloveţki din Moscova, în memoria opozantului rus Alexei Navalnîi, deplângând astfel moartea acestuia.
20 Februarie 2024, 19:07
Marcel Boloș pentru Bloomberg: În an electoral, „reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în ţara noastră”
Actual
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat pentru publicația financiară internațională Bloomberg că, cel mai probabil, România va avea nevoie de cei şapte ani prevăzuţi de cadrul fiscal pentru a reduce deficitul bugetar de la circa 5% din PIB, cât este prognozat pentru acest an, până la 3% din PIB, ritmul de scădere fiind mai lent decât se preconiza iniţial. 
20 Februarie 2024, 15:22
Fostul judecător Cristi Danileț a învins România la CEDO, unde a contestat sancțiunea pentru o postare pe Facebook
Actual
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat dreptate fostului judecător Cristi Danileț, acum retras în pensie, care a reclamat Statul Român pentru că i-a încălcat libertatea de exprimare. Danileț a fost sancționat de CSM pentru o postare pe Facebook, iar acum CEDO a stabilit că acea sancțiune a fost nedreaptă.
20 Februarie 2024, 14:30
Băuturile energizante, interzise minorilor. Ce amenzi riscă magazinele care încalcă legea
Actual
Camera Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de lege ce le interzice minorilor accesul la băuturile energizante. Legea prevede totodată interzicerea comericalizării acestor băuturi în incinta instituţiilor de învăţământ şi sancţionarea, cu amenzi de până la 30.000 de lei, a celor care le vând energizante minorilor.
20 Februarie 2024, 13:36
CAS cere ca românii să meargă la medicul de familie anual, în luna nașterii. Medic de familie: nu este suficient
Știri Bihor
Președinta Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Valeria Herdea, de profesie medic de familie, a anunțat că de la 1 martie această instituție va derula o campanie pentru a convinge cetățenii să „treacă pe la medicul de familie” o dată pe an, în luna nașterii, pentru a li se putea descoperi din timp anumite afecțiuni, care să fie tratate rapid și mai ieftin. Președinta Asociației Medicilor de Familie din Bihor, dr. Dorina Popa, consideră, însă, că o campanie de lămurire nu este suficientă, autoritățile trebuind să se asigure că oamenii vor și merge efectiv la controale.
20 Februarie 2024, 13:04
Vreme „extrem de caldă” în următoarele două săptămâni: temperaturi de până la 17 grade
Știri Bihor
Noua estimare a meteorologilor pentru următoarele două săptămâni, publicată luni, arată că vremea va deveni „extrem de caldă” pentru această perioadă în regiunea Crișana, care include și județul Bihor. Se vor atinge până la 17 grade.
19 Februarie 2024, 20:20
​Modificări la Rabla Plus: Valoarea ecotichetului acordat pentru achiziția de mașini electrice scade la jumătate
Actual
Valoarea ecotichetului pe care statul îl va acorda românilor care își casează mașini în programul Rabla Plus, dedicat achiziției de vehicule noi electrice sau hibride, va fi de 25.500 de lei, jumătate față de cât este în prezent, după cum arată un proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerul Mediului. Totodată, prin Rabla Plus nu se vor mai putea cumpăra mașini mai scumpe de 70.000 de euro.
19 Februarie 2024, 18:10
„Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă”: Văduva lui Alexei Navalnîi le cere rușilor să lupte cu Putin pentru libertate (VIDEO)
Actual
Yulia Navalnaia, văduva disidentului Alexei Navalnîi, a anunțat luni, printr-un mesaj video, că va continua munca soțului ei și i-a îndemnat pe ruși să lupte cu președintele Vladimir Putin, pentru libertatea lor și pentru crearea unei Rusii noi.
19 Februarie 2024, 17:20
Unde se plasează Oradea în topul celor mai scumpe coșuri de consum din țară, după datele INS
Știri Bihor
O analiză realizată de Hotnews.ro pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică arată că Oradea se află în prima jumătate a clasamentului național în privința costurilor alimentelor, ținându-se cont și de nivelul salariilor.
19 Februarie 2024, 14:21
Cât durează o călătorie cu trenul București – Oradea și care sunt cele mai lente linii din țară
Actual
O analiză Hotnews arată că în România trenurile cele mai rapide ating 160 km/h, dar cele mai lente au lungi porțiuni în care nu depășesc de 20-25 km/h. O călătorie București – Oradea durează aproape 15 ore.
18 Februarie 2024, 13:27
Doliu în PNL. Președintele Consiliului Județean Vrancea a murit la doar 46 de ani, după o răceală neobișnuit de agresivă
Actual
Președintele Consiliului Județean Vrancea Cătălin Toma a murit sâmbătă dimineață la Institutul Matei Balș din București, acuzând o răceală neobișnuit de agresivă.
17 Februarie 2024, 13:25
Proteste în Rusia după moartea lui Navalnîi, cel puțin 100 de persoane au fost arestate. Joe Biden: Putin este responsabil (VIDEO)
Actual
Cel puțin 100 de persoane au fost arestate vineri seară în Rusia, unde au avut loc mai multe proteste tăcute după moartea lui Alexei Navalnîi în condiții suspecte. În același timp au avut loc mai multe adunări în stradă în mai multe orașe ale lumii pentru a-i aduce un omagiu dizidentului rus, iar președintele Statelor Unite, Joe Biden, a afirmat că Vladimir Putin este responsabil de moartea liderului opoziției ruse.
17 Februarie 2024, 12:45
Simona Halep a dat în judecată firma care a produs suplimentul alimentar contaminat. Cere 10 milioane de dolari 
Actual
Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv infestat cu Roxadustat, din cauza căruia a fost suspendată pentru patru ani pentru dopaj, a anunţat Digi24, citând Reuters. Tenismena română a intentat procesul la un tribunal din New York, în Manhattan şi cere daune punitive de 10 milioane de dolari companiei Quantum Nutrition, care vinde produse sub numele de Schinoussa Superfoods.
16 Februarie 2024, 16:15
Inamicul nr. 1 al lui Putin, Alexei Navalnîi, a murit în închisoare
Actual
Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, considerat de mulți ca fiind „inamicul nr. 1 al lui Vladimir Putin”, a murit vineri în închisoare. Decesul subit al omului care simboliza opoziția față de regimul lui Putin ridică serioase semne de întrebare și vine cu doar o lună înainte de alegerile prezidențiale din Rusia.
16 Februarie 2024, 13:47
O bandă dedicată camioanelor înmatriculate în UE va fi deschisă la „cântarul” din Borș II
Știri Bihor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat joi că începând de vineri, 16 februarie, la „cântarele” din Borș II și Nădlac II, vor fi deschise câte un culoar dedicat camioanelor înmatriculate în Uniunea Europeană. Măsura a fost luată în urma protestelor transportatorilor din luna ianuarie, aceştia fiind nemulţumiţi, printre altele, de timpii mari de aşteptare în vămi.
15 Februarie 2024, 19:30
Marcel Ciolacu, primit de Papa Francisc la Vatican. Premierul i-a dus în dar produse românești (FOTO)
Actual
Premierul României s-a întâlnit joi cu Papa Francisc, la Vatican, și i-a mulţumit pentru sprijinul acordat comunităţilor româneşti, notează presa centrală. Marcel Ciolacu i-a oferit Papei un tablou care îi înfăţişează pe cei şapte episcopi martiri beatificați de Papa Francisc la Blaj în 2019, dar şi câteva produse tradiţionale româneşti.
Elevii din Bihor intră în „vacanța de schi” săptămâna viitoare. Câte vacanțe mai sunt în acest an școlar
Știri Bihor
La fel precum colegii lor din alte județe ale țării, elevii din Bihor vor primi, începând de luni, așa numita vacanță de schi, care va dura o săptămână. Calendarul acestor vacanțe, numite și „mobile”, este stabilit de fiecare Inspectorat Școlar Județean în parte.
15 Februarie 2024, 14:55
Incendiu uriaș în Cluj Napoca: O hală a ars între blocuri (VIDEO)
Actual
Un incendiu uriaș a cuprins joi dimineață un depozit aflat între blocuri, pe Calea Baciului din Cluj Napoca. Este vorba despre depozitul unei firme care comercializează accesorii și instalații. Fumul a fost văzut de la kilometri depărtare.
15 Februarie 2024, 10:08
Un preot din Satu Mare a fost arestat fiindcă ar fi agresat sexual doi minori
Actual
Augustin Dorel Silaghi, paroh al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Satu Mare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat că ar fi agresat sexual doi minori. Potrivit informațiilor publicate de PresaSM, doi băieți minori s-ar fi plâns părinților că preotul le-ar fi făcut o serie de propuneri cu tentă sexuală și i-ar fi atins indecent.
14 Februarie 2024, 19:35
Antrenor de la CS Dinamo, acuzat că a violat o fetiță de 7 ani în timpul orelor de înot
Actual
Un antrenor de înot al Clubului Sportiv Dinamo București a fost reținut miercuri de polițiști, fiind acuzat că a violat o fetiță de 7 ani, potrivit Gândul.ro și Digi24.ro. Polițiștii de la Secția 6 din Capitală au fost sesizați marți de către mama respectivei fetițe, aceasta dezvăluind că micuța născută în anul 2016 ar fi fost atinsă în zona intimă de antrenorul de înot în timpul orelor desfășurate la bazinul Dinamo.
14 Februarie 2024, 18:40
Schimbare legislativă: Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi dat oriunde în ţară
Actual
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în unanimitate şi în calitate de for decizional, un proiect de lege care aduce modificări semnificative în procesul de obţinere a permisului de conducere. Potrivit acestui proiect, un candidat poate să susțină examenul teoretic oriunde în ţară, nu doar în județul de domiciliu sau de reședință.
13 Februarie 2024, 19:42
Marcel Ciolacu îl ironizează pe Mircea Geoană, după ce acesta a susținut că șeful PSD i-a cerut să candideze la prezidențiale (VIDEO)
Actual
După ce Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a spus, la Digi24, că Marcel Ciolacu și alți PSD-iști s-au dus la el în birou și i-au cerut să candideze la Președinția României, susținut de social-democrați, șeful PSD îl ironizează și spune că niciodată nu va sprijini un candidat independent. „După ce i-am cerut domnului Mircea Geoană, am plecat şi am sunat-o pe doamna Şoşoacă şi i-am propus să fie premier”, a spus marţi, ironic, Marcel Ciolacu, întrebat despre declarațiile lui Geoană.
13 Februarie 2024, 14:45
Nou-născuţi încurcaţi la Maternitatea din Ploieşti. O mamă a plecat acasă cu fetița alteia
Actual
Doi bebeluşi care au fost născuţi în aceeaşi zi, au același nume de familie și au primit același prenume au fost încurcaţi la Maternitatea din Ploieşti, iar una dintre mame a plecat acasă cu un alt copil.
13 Februarie 2024, 13:50
Alt accident mortal pe DN1, după un impact între un TIR și o autoutilitară a Poștei Române (FOTO)
Actual
După impactul fatal din Tinăud, un alt accident mortal s-a petrecut marți, în prima parte a zilei, pe DN1 Cluj-Oradea. Au fost implicate un TIR și o autoutilitară, imaginile de la fața locului arătând că este vorba despre o dubiță a Poștei Române. În urma accidentului, un bărbat de 49 de ani, din autoutilitară, a murit. 
Vine sau nu primăvara? Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Știri Bihor
Meteorologii au dat publicității luni o nouă estimare a valorilor termice și a precipitațiilor, pentru perioada 12-25 februarie. În Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, vremea este deosebit de caldă luni, în prima zi a intervalului, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 14 grade.
12 Februarie 2024, 15:10
Cântăreața Alina Eremia spune că nu a fost audiată în cazul crimei din Padina. A fost la o altă petrecere din același hotel
Actual
Cântăreața Alina Eremia, despre care Digi24 a arătat că ar fi fost audiată în calitate de martor în cazul crimei petrecute la un hotel din Padina, dezminte aceste informații. Ea a scris, într-un mesaj pe Instagram, că a participat la o altă petrecere desfășurată în acel hotel, dar care s-a încheiat în jurul orei 22, și a plecat. 
12 Februarie 2024, 13:11
Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă ce naiba vrea” cu țările NATO care nu investesc destul în apărare (VIDEO)
Actual
Fostul președinte american Donald Trump a făcut declarații îngrijorătoare la un miting în fața susținătorilor săi, în cursa pentru a primi nominalizarea Partidului Republican pentru un nou mandat la Casa Albă. El a afirmat că a avertizat șefii statelor NATO că Statele Unite ale Americii nu îi vor apăra de Rusia - ba chiar ar încuraja regimul de la Moscova „să facă ce naiba vrea” - dacă aceștia nu investesc destul în bugetele de apărare, adică măcar 2% din PIB, țintă fixată în cadrul Alianței. 
11 Februarie 2024, 16:25
Crimă la o petrecere cu VIP-uri. Alex Velea, audiat în calitate de martor
Actual
O crimă șocantă s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la o petrecere care se desfășura într-un hotel de lux din județul Dâmbovița, printre participanți numărându-se vedete ca Alex Velea și Antonia, după cum relatează presa centrală. Un bărbat de 41 de ani a fost omorât cu 20 de lovituri de macetă.
Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, a demisionat, după ce s-a aflat că a grațiat un bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie
Actual
Preşedinta Ungariei, Katalin Novàk, o apropiată a lui Viktor Orbán, şi-a anunţat sâmbătă demisia, după ce s-a aflat că a grațiat un bărbat care a fost condamnat într-un dosar de pedofilie. La Budapesta s-au organizat proteste ample în urma dezvăluirii făcute de un site de investigații jurnalistice, după cum notează Spotmedia.ro.
11 Februarie 2024, 00:42
„Să fim pregătiți pentru o confruntare care ar putea dura decenii”. Șeful NATO le cere țărilor europene să sporească producția de armament
Actual
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le cere țărilor europene să își sporească producția de armament pentru a intensifica livrările către Ucraina și pentru a preveni o confruntare cu Rusia „care ar putea dura zeci de ani".
10 Februarie 2024, 17:01
  1 2 3  5  7 8 9  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON