`
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?
De stiut
Colțul juridic
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Toate articolele scrise de Adrian Criș
- Armand Goșu, interviu pentru BIHOREANUL: „Aducem oameni din Bangladesh, din Sri Lanka, din Nepal să ne apere de ruși?” 17/03/2024
- Maraton: timp de aproape 3 ore, 200 de orădeni au ascultat fascinați o lecție de istorie a lui Armand Goșu, despre rădăcinile războiului Rusiei împotriva Ucrainei (FOTO) 16/03/2024
- Atenţie, şoferi: pe DN 79 spre Nojorid se lucrează la un sens giratoriu în intersecţia cu viitoarea centură a comunei (FOTO) 15/03/2024
- Fonduri UE de peste 16,5 milioane euro disponibile pentru IMM-urile care vor activa în cele patru noi parcuri industriale din Bihor 14/03/2024
- Sezon greu de răceli în Bihor: aproape 127.000 de viroze, din octombrie până în martie 13/03/2024
- Ce a mai curs la robinet în unele sate din Bihor: apă cu arsen, elemente microbiologice, nitriți și nitrați 12/03/2024
- Hoțul și prostul 11/03/2024
- Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjartó Péter, vine la Oradea. Alături de Kelemen Hunor, va participa la Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 11/03/2024
- Județul Bihor va avea sistem de rachete anti-grindină, cu puncte de lansare în șase localități 07/03/2024
- Ești asigurat la CAS și vrei să știi ce drepturi ai ori cum funcționează asigurările de sănătate? A fost lansată o nouă ediție a Ghidului Asiguratului 05/03/2024
- Milițienii din Poliție 05/03/2024
- Purtare abuzivă: Dosar penal deschis polițiștilor din Aușeu care au brutalizat un bărbat ce reclamase la 112 transporturi nelegale de balast 05/03/2024
- Garcea de Bihor: Șeful Postului de Poliție din Aușeu a bătut și încătușat un localnic care reclamase transporturi nelegale de balast (FOTO/VIDEO) 05/03/2024
- Vreau să muncesc! Într-un proces nemaiîntâlnit, un orădean își acuză fostul patron că l-a concediat fiindcă are HIV 01/03/2024
- Drum nou din centura Oradea la Inelul Rutier Metropolitan, între DN 76 spre Sânmartin și DN 79 spre Nojorid 29/02/2024
- „Nu sunt marioneta nimănui”. Interviu cu Aurel Mohan, noul președinte interimar al PSD Bihor 28/02/2024
- O perversiune pentru democrație 26/02/2024
- Jupân de Pietroasa: Primarul Alin Laza, acuzat că îi hărțuiește cu abuzuri și amenzi pe concurenții propriilor neamuri (FOTO) 23/02/2024
- Bolojan, despre motivul opoziției față de listele comune cu PSD: „Voi explica în mai” 22/02/2024
- Șeful PSD Bihor, Aurel Mohan, despre comasarea alegerilor locale-europarlamentare și liste comune la PE: „Poate să lucreze stânga cu dreapta și dreapta cu stânga” 21/02/2024
- CAS cere ca românii să meargă la medicul de familie anual, în luna nașterii. Medic de familie: nu este suficient 20/02/2024
- Autostrada Crișana 20/02/2024
- Primul succes al noii conduceri a PSD Bihor: racolarea unui primar PNL cu patru mandate în fruntea comunei 19/02/2024
- „Situație de Kafka”: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl acuză pe patronul Selina, Beneamin Rus, că blochează semnarea contractului pentru lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania 19/02/2024
- Premieră: aparținătorii pacienților ajunși în Urgențele Spitalului Județean din Oradea vor primi informații în timp real despre aceștia, prin aplicația apartinator.ro (FOTO) 14/02/2024
- Primărița din Brusturi, președinta României 13/02/2024
- Wizz urât... Un avocat din Oradea a obținut daune de peste 40.000 euro după ce compania aeriană i-a transformat vacanța în coșmar 13/02/2024
- Retrocedare în surdină: Clădirea Filarmonicii din Oradea, retrocedată Episcopiei Romano-Catolice, după 22 de ani de la revendicare! 12/02/2024
- După ce a fost la un pas să omoare un fost procuror, primărița din Brusturi, Livia Bârlău, scapă de controlul judiciar 09/02/2024
- Prefectura Bihor: mai puține fapte penale în școlile din județ la finele anului trecut. Violențe, dar și consum de droguri 09/02/2024
1 2 3 4 5 Pagina următoare >
- Se deschide șoseaua de viteză dintre centura Oradea și A3. De săptămâna viitoare, șoferii vor putea merge cu 120 km/h spre ieșirea din țară (VIDEO) 11:35, 18 Mar 2024
- La grătare, nu la votare: De ce se codește primarul din Paleu să facă noi secții de vot 08:55, 18 Mar 2024
- Incident în avionul Oradea-București. Deputatului PNL Ioan Cupșa i s-a făcut rău și a primit primul ajutor de la PSD-istul Florian Bodog 16:43, 18 Mar 2024
- Se schimbă liniile de tramvai din Calea Aradului. Opoziția PSD s-a contrat cu primarul Birta pe... semantica șantierului 15:40, 18 Mar 2024
- România a câștigat procesul Roșia Montană și va primi despăgubiri de la Gabriel Resources (FOTO/VIDEO) 08:48, 09 Mar 2024
- Lărgirea la 4 benzi a străzilor Armatei Române, Universității și Ceyrat din Oradea, avizată de Direcția pentru Cultură 12:50, 05 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Parlamentul European a adoptat rezoluția pentru returnarea Tezaurului României 19:29, 14 Mar 2024
- Tinerii poloişti de la Crişul Oradea au câştigat de o manieră categorică titlul naţional la categoria U15, pentru a treia oară consecutiv! 22:23, 18 Mar 2024
- O nouă ediţie a Swimathon în Oradea: A început înscrierea proiectelor 20:51, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Un rector din Columbia, în vizită la Universitatea din Oradea. Cele două instituții vor să colaboreze 19:26, 18 Mar 2024
- Cîrstoiu candidat. Ciolacu îi lasă Primăria lui Nicușor Dan, ca să rămână șef la PSD. PNL oricum nu avea soluții
- Cine este doctorul Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei
- Rusia distruge mediul din Ucraina. Apa contaminată: risc de epidemii, recolte puține, risc de foamete (II)
- De la Ioan Paul la Francisc. Secretele Tiarei
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:25, 06 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024 07:34, 04 Mar 2024
- Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 26 februarie - 2 martie 2024 07:29, 26 Feb 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- 100 lei/ luna factura de gunoi Cât tupeu vă trebuie să majorați tarifele!?... Postat 19 Mar 2024, 01:41 de Pepe
- 106 milioane cifră de afaceri RER Vest Bă voi pe spatele cui faceți banii!? Căpușe... Postat 19 Mar 2024, 01:36 de Pepe
- Sunteți niște hoți Nu vă este rușine cu asemenea tarife de... Postat 19 Mar 2024, 01:34 de Pepe
- @Unu M-am inlflamat ca la articolul acesta despre... Postat 18 Mar 2024, 22:29 de Kid
- Pe sens unic... Anul alegerilor... refacem asfaltul... nici... Postat 18 Mar 2024, 21:50 de Yzzirider
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Noi acuzații pentru Grivei, adăpostul unde câinii mor pe capete 00:00, 18 Mar 2024
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Familia de la sală: Un orădean antrenează pro bono zeci de tineri, îndepărtându-i prin box de vicii și belele (FOTO) 08:01, 15 Mar 2024
- Primăvară cu povești: Teatrul Regina Maria pregătește două premiere pentru orădeni 09:00, 14 Mar 2024
ACTUAL
- Temperaturi între -2 și 20 de grade. Află cum va fi vremea în următoarele două săptămâni! 15:25, 18 Mar 2024
- Vladimir Putin a câștigat alegerile din Rusia cu 87% din voturi. Ce a spus despre Navalnîi (VIDEO) 10:54, 18 Mar 2024
- Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, respinsă de Biroul Electoral Central 14:40, 17 Mar 2024
- Avertismentul lui Donald Trump: Dacă nu voi fi ales, va fi măcel pentru țară 11:01, 17 Mar 2024
Stiri SPORTIVE
- Tinerii poloişti de la Crişul Oradea au câştigat de o manieră categorică titlul naţional la categoria U15, pentru a treia oară consecutiv! 22:23, 18 Mar 2024
- Crişul Sântandrei şi-a asigurat calificarea în play-off. Și Lotus Băile Felix are șanse 17:16, 18 Mar 2024
- CSM Oradea joacă cu CSM Focşani, în turul II din Cupa României 20:57, 17 Mar 2024
- CSM CSU Oradea a învins Rapidul şi şi-a luat revanşa după eşecul din semifinalele cupei (FOTO) 10:16, 17 Mar 2024
BIHOREANUL TV
- Se deschide șoseaua de viteză dintre centura Oradea și A3. De săptămâna viitoare, șoferii vor putea merge cu 120 km/h spre ieșirea din țară (VIDEO)
- Picky a lansat o piesă nouă. „Nu sunt perfect” are videoclip filmat în Oradea (VIDEO)
- Bihorul plantează: Angajați din instituții publice și dintr-o multinațională au împădurit o fostă pășune de lângă Oradea (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Echipa perfectă: O adolescentă de 14 ani și bunicul ei sunt voluntarii care mențin curat Parcul Libertății din Oradea (FOTO) 09:35, 17 Mar 2024
- Colectarea, simplă și nu prea... RER Vest lămurește unde trebuie să aruncăm mai multe obiecte care ne pot da bătăi de cap 14:01, 16 Mar 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Oaspeți americani în Oradea interbelică și în zilele noastre 11:39, 16 Mar 2024
- Despre peisagistica sustenabilă 10:58, 14 Mar 2024
Bihor
- O nouă ediţie a Swimathon în Oradea: A început înscrierea proiectelor 20:51, 18 Mar 2024
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- E definitiv: Judecătorii din Beiuş care au oprit executarea silită a fraţilor Micula, declaraţi nevinovaţi 18:57, 18 Mar 2024
- Zborurile Oradea - Varșovia ar putea fi operate de compania aeriană națională a Poloniei 17:28, 18 Mar 2024
Stiri Oradea
- Oradea are un nou regulament de salubritate. Anunțul primarului Birta despre scumpirea facturilor de gunoi 19:40, 18 Mar 2024
- Mici, dar harnici: Elevii de la Școala Bălcescu au făcut curățenie pe malul Crișului (FOTO) 18:30, 18 Mar 2024
- Incident în avionul Oradea-București. Deputatului PNL Ioan Cupșa i s-a făcut rău și a primit primul ajutor de la PSD-istul Florian Bodog 16:43, 18 Mar 2024
- Se reface asfaltul pe strada Eroului Necunoscut din Oradea. Cum se va circula în zonă 16:21, 18 Mar 2024
Timp Liber
- Ziua Internațională a Poeziei la Oradea: Dialog cultural între autori consacrați și elevi ai Liceului Greco-Catolic 17:59, 18 Mar 2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Zile pline de concerte și de evenimente. Vezi lista! 10:05, 18 Mar 2024
- Teatrul Szigligeti din Oradea pregătește două premiere 19:45, 17 Mar 2024
- Show „Lord of the Dance” la Oradea Arena! Când îi poți vedea pe elevii lui Michael Flatley pe scena orădeană (FOTO/VIDEO) 19:01, 17 Mar 2024
Revista Familia
- Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan la Librăria Humanitas Oradea 14:38, 12 Mar 2024
- Conferințele Familia, cu Armand Goșu: „Doi ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Cauzele, etapele și consecințele agresiunii Rusiei” 12:02, 10 Mar 2024
- Mihai Mateiu în dialog cu Mircea Pricăjan, pornind de la volumul „În creștere” 11:31, 29 Feb 2024
- Locul Întîlnirilor „Familia”: Mircea Cărtărescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu a fost schimbat, organizatorii suplimentează numărul de bilete 12:58, 27 Feb 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: fără apă caldă și încălzire pentru punctul termic nr. 883 12:30, 13 Mar 2024
- Termoficare Oradea, comunicat privind întreruperea furnizării energiei termice pentru 2 puncte termice din municipiu 08:54, 12 Feb 2024
- Termoficare Oradea, despre emiterea facturilor electronice prin sistemul RO e-Factura 17:53, 08 Feb 2024
- Termoficare Oradea: fără apă caldă pentru 5 puncte termice din Oradea 09:58, 30 Ian 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5614 RON
- 1 EUR = 4.9715 RON
- 1 HUF = 0.0126 RON