URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Timp liber

„Magia Muzicii”: Seară cu lucrări celebre și concert de pian la Filarmonica din Oradea 
Timp liber
Georges Bizet, Dmitri Șostakovici și Ludwig van Beethoven sunt compozitorii ale căror lucrări vor fi interpretate joi seară, de la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea, în concertul intitulat „Magia Muzicii”. Solistul invitat este pianistul Andreas Iliuță, care spune că se întoarce la Oradea, „loc drag sufletului”. 
27 Februarie 2024, 18:01
Mirosuri de primăvară: Atelier de preparat parfum, în Oradea, susținut de designerul Dorin Negrău
Timp liber
La începutul lunii martie, iubitorii mirosurilor îmbietoare sunt invitați la un atelier de preparat parfum, dedicat elevilor de liceu, dar și adulților. Atelierul va avea loc în data de 7 martie, în incinta Muzeului Țării Crișurilor Oradea și va fi găzduit de designerul Dorin Negrău.
27 Februarie 2024, 11:31
„Dragostea-i ca și o râie”: Concert Nightlosers, la Noo'vo Resto Lounge (VIDEO)
Timp liber
„Bate vânt de la Orade! Lumea ne vrea din nou la Noo'vo Resto Lounge, așa că venim pe 29 februarie! E prima dată în viața noastră când cântăm pe 29 februarie...”, transmit membrii formației Nightlosers. 
26 Februarie 2024, 17:00
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Mircea Cărtărescu despre „Aventura literaturii”
Timp liber
Se anunță zile aglomerate pentru bihorenii care nu vor să rateze evenimentele bune care au loc în Oradea. În această săptămână, sunt programate câteva concerte interesante, un show de stand-up comedy și întâlniri cu doi scriitori, unul dintre ei fiind Mircea Cărtărescu.
26 Februarie 2024, 10:00
Concert de primăvară la Oradea, cu artiști celebri: „Drag de Mărțișor”
Timp liber
Centrul de Cultură al Județului Bihor a lansat o invitație la un concert de primăvară, intitulat „Drag de Mărțișor”, care va reuni pe scenă numeroși cântăreți de folclor. Spectacolul va avea loc joi, 7 martie, începând cu ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, iar biletele s-au pus deja în vânzare.
25 Februarie 2024, 17:28
Ofertă bogată pentru orădenii care vor să sărbătorească 1 și 8 Martie. O listă de evenimente!
Timp liber
Mărțișoarele de 1 Martie și florile de 8 Martie pot fi însoțite în acest an și de alte cadouri valoroase, care să marcheze debutul unui sezon înfloritor. Multele evenimente plănuite la începutul lunii martie în Oradea au în prim-plan artiști locali, invitați din țară, precum și din străinătate, iar oferta muzicală este felurită.
25 Februarie 2024, 11:09
Un an în imagini: Cele mai bune fotografii de presă din Oradea și din Debrețin, expuse la Cetate (FOTO)
Timp liber
Pentru al nouălea an la rând, Asociația Euro Foto Art a adunat într-o expoziție cele mai reușite fotografii de presă din Bihor și din județul vecin Hajdu Bihár. Fotoreporterii cu cele mai bune imagini au fost premiați, odată cu deschiderea expoziției.
25 Februarie 2024, 09:08
O violă de secol 18, care a răsunat în Oradea sub bagheta lui Michael Haydn, va fi restaurată, pentru a putea fi iar folosită (FOTO)
Știri Bihor
În anii următori, orădenii vor avea ocazia să asculte cum sună o violă fabricată în secolul 18 și care și-a „început” cariera tot în orașul lor, pe vremea când dirijorul orchestrei episcopale romano-catolice din Oradea era compozitorul austriac Michael Haydn. Aflat în colecția unui muzician local, instrumentul este acum în mâinile unuia dintre cei mai renumiți restauratori din Europa.
24 Februarie 2024, 16:45
'Oradea donează o pâine'. Sărmanii vor primi pâini în patru locuri din oraş
Timp liber
Iniţiativa "Oradea donează o pâine", o campanie umanitară care susţine donarea de pâini sărmanilor din oraş şi care a fost sistată din 2020 până anul acesta din cauza pandemiei, va fi reluată joi, 29 februarie.
23 Februarie 2024, 19:59
'Tales of tails': La Oradea s-a deschis un studio foto dedicat și animalelor de companie (FOTO)
Știri Bihor
De săptămâna trecută, în centrul Oradiei funcţionează un nou studio de foto şi video, acesta fiind dedicat şi iubitorilor de animale şi patrupedelor lor. Ineditul proiect a fost lansat de fotograful Silviu Filip şi compozitorul Gabriel Băruţă.
22 Februarie 2024, 20:00
Întîlnirile „Familia”: Mircea Cărtărescu la Oradea, în dialog cu Dan-Liviu Boeriu
Timp liber
Revista Familia și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Editura Humanitas, Muzeul Țării Crișurilor – Complex muzeal, Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea, organizează în data de 2 martie, începînd cu ora 17:00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, o întîlnire-eveniment cu scriitorul Mircea Cărtărescu.
22 Februarie 2024, 13:09
Hai, România! Povestea Generației de Aur din fotbalul românesc va fi proiectată, în avanpremieră, la Cinema Palace, în prezența unor invitați speciali (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Documentarul realizat despre cea mai spectaculoasă perioadă a fotbalului românesc, în care „naționala” a ajuns pe locul trei în lume și s-a calificat de trei ori la rând la Campionatul Mondial, va fi proiectat, în avanpremieră, pe 28 februarie, de la ora 19.30, la Cinema Palace din Lotus Center. Emerich Ienei, Zeno Bundea, Claudiu Keșeru, Mihai Neșu sunt invitații speciali ai evenimentului.
22 Februarie 2024, 12:30
Cele mai bune fotografii de presă din Bihor și Hajdú Bihar în 2023, realizate inclusiv de fotoreporterii BIHOREANULUI, vor fi expuse la Cetatea Oradea (FOTO)
Timp liber
Imagini care reflectă momente și evenimente importante petrecute în 2023, în viața publică din Bihor și din județul vecin, Hajdú Bihar, vor putea fi admirate, la Cetatea Oradea. Vernisajul expoziției dedicate finaliștilor și câștigătorilor celei mai recente ediții a concursului de fotografie de presă organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” va avea loc sâmbătă, de la ora 18, la Centrul Expozițional EFA, Galeria „Matei Stegerean” din Corpul E al fortăreței orădene.
22 Februarie 2024, 08:50
'Sunetul naturii': O nouă expoziţie, dedicată primăverii, la Casa Darvas – La Roche
Timp liber
De Mărţişor, Casa Darvas - La Roche va fi gazda unei noi expoziţii imersive dedicate primăverii, denumite "Sunetul naturii". Papagalii şi canarii vor fi vedetele muzeului Art Nouveau.
21 Februarie 2024, 10:31
Armonii excepționale la Oradea: concert cu lucrări de Debussy, Rahmaninov și Elgar
Timp liber
Concertul de joi al Filarmonicii Oradea, „Armonii excepționale”, va fi dirijat de Mihaela Cesa Goje, iar pianista ucraineană Anna Fedorova va fi solista serii. Programul include Preludiu la după-amiaza unui faun de C. Debussy, Concert nr. 2 pentru pian și orchestră, op.18 de S. Rahmaninov și Variațiunile Enigma de E. Elgar.
20 Februarie 2024, 11:36
Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: „Dragobetele pupă fetele” cu Semnal M
Timp liber
Se anunță o nouă săptămână bogată în evenimente în Oradea, de la expoziții sau ateliere până la concerte speciale de Dragobete și premiere de film. Află de ce alte evenimente te poți bucura săptămâna aceasta în oraș!
19 Februarie 2024, 11:55
Calendarul distracției: Care este agenda principalelor evenimente din Oradea în 2024
Timp liber
În Oradea se anunță evenimente de 9 milioane de lei. Urmează noi ediții ale unor târguri și festivaluri cu priză la public, în frunte cu Oradea FestiFall și Festivalul Medieval, cărora li se alătură evenimente pentru fanii lecturii, filmelor sau jazzului. Iată agenda noului an!
17 Februarie 2024, 10:31
„Inimioare” și „fantome”, în online: Mihnea Măruță a lansat la Oradea volumul „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare” (FOTO/VIDEO)
Știri Oradea
Librăria Humanitas din Oradea a găzduit vineri seară lansarea cărții „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare”, scrisă de clujeanul Mihnea Măruță, care și-a propus să cartografieze un fenomen ce-și pune tot mai mult amprenta asupra minților și stilului de viață al oamenilor. Și mai cu seamă al adolescenților, care se „oglindesc” în imaginea perfecțiunii și a bogăției, proiectată pe Facebook, Instagram sau TikTok, cu repercusiuni grave asupra stării lor psihice și felului în care relaționează cu realitatea. 
17 Februarie 2024, 09:01
Folk și poezie, cu trioul lui Emeric Imre, la Oradea (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Atmosfera romantică s-a păstrat, în restaurantul orădean Noo’vo, și cu o zi după cea dedicată îndrăgostiților din toată lumea. Emeric Trio, adică triada formată din muzicienii Emeric Imre, Jimi Laco și Marius Roje, a concertat, joi seară, în localul care s-a umplut de amatori de folk. „Nebun de alb” a fost piesa așteptată a serii, însă de-a lungul a două ore, publicul a avut ocazia să asculte numeroase alte melodii cu versuri ale unor poeți de renume.
16 Februarie 2024, 08:40
Recital de pian gratuit pentru femei, susținut de Thurzó Zoltán, care a pus ochii pe noi recorduri Guinness
Știri Oradea
Pianistul Thurzó Zoltán, dublu recordman Guinness, susține în data de 9 martie, în sala festivă Partium, în premieră națională și locală, recitalul „Women Composers” cu lucrări semnate doar de compozitoare, atât românce, cât și din străinătate. Evenimentul va fi unul gratuit pentru doamne și domnișoare, ca un omagiu adus de artist mamei și bunicii lui. În plus, acesta are în plan doborârea de două noi titluri Guinness World Records, unul pentru înălțime și altul pentru viteză, desigur tot la pian.
15 Februarie 2024, 16:14
Party cu Mahmut Orhan, în Oradea. Biletele s-au pus în vânzare (VIDEO)
Timp liber
DJ-ul turc Mahmut Orhan, care a devenit celebru cu hituri ca „Feel”, „6 Days” sau „Save Me”, vine în martie la Oradea, ca invitat special al unui party organizat la Arena Antonio Alexe de Hive Events. Biletele s-au pus marți seara în vânzare, iar cele din grupa „pre-sale” s-au epuizat deja. 
14 Februarie 2024, 14:31
Compozitorul Mestre va fi prezent la concertul Filarmonicii Oradea. Concertmaestrul Nagy Kálmán va fi solistul serii
Timp liber
La concertul de joi seara al Filarmonicii, Melani Mestre, unul dintre compozitorii ale cărui lucrări se regăsesc în program, se va afla în sala Enescu-Bartok pentru prezentarea în premieră la Oradea a uneia dintre creațiile sale. Concertmaestrul Nagy Kálmán va fi solistul serii, iar dirijor va fi maestrul Hermann Szabolcs.
13 Februarie 2024, 18:31
We Will Rock You! Dan Helciug aduce la Noo'vo un concert tribut legendarei formații Queen (VIDEO)
Timp liber
Fanii orădeni ai legendarei trupe Queen se pot bucura de cântece de colecție ca „We Will Rock You”, „Bohemian Rhapsody”, „I Want to Break Free” ori „Love of My Life”, sâmbătă seara, la Noo'vo Resto Lounge, în concertul „My Queen Tribute”, adus de solistul Dan Helciug și formația sa. 
13 Februarie 2024, 15:08
Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Evenimente dedicate Zilei îndrăgostiților
Timp liber
Ziua Îndrăgostiților va fi sărbătorită în Oradea cu o mulțime de evenimente, de la un „Romantic Tea” la Casa Darvas - La Roche, până la cine speciale, însoțite de concerte, ori la spectacole de teatru. Află de ce alte evenimente te poți bucura săptămâna aceasta în Oradea!
12 Februarie 2024, 10:30
„Ai să mă ierți în fiecare noapte…”. Fanii orădeni au cântat alături de Ducu Bertzi, într-un show memorabil, la Noo’vo (VIDEO)
Timp liber
Refrene folk duioase au răsunat sâmbătă seara la Noo’vo Resto Lounge din centrul Oradiei, restaurant care s-a umplut pentru concertul pe care l-a susținut Ducu Bertzi, alături de Constantin Neculae, la chitară, și de Irina Furdui, la vioară. Fanii nu au așteptat prea mult și s-au alăturat cântării, fie că a fost vorba de celebra „M-am îndrăgostit numai de ea”, fie că a fost vorba despre cântece maramureșene, ca „Săracă inima me”. 
11 Februarie 2024, 12:55
Primăvară cu ritm: La Familia, Paraziții, Direcția 5, Taxi și Dirty Shirt sunt doar câteva dintre trupele care susțin concerte, în martie, la Oradea
Timp liber
La Familia, Paraziții, Direcția 5, Taxi și Dirty Shirt sunt doar câteva dintre trupele care susțin concerte, în martie, la Oradea. Biletele pentru show-urile din prima lună de primăvară s-au pus deja în vânzare, iar oferta este generoasă și acoperă diferite preferințe muzicale, de la rock la hip-hop. 
11 Februarie 2024, 09:35
'Tipografia de idei' continuă vara aceasta la Muzeul Ţării Crişurilor. Concerte, conferinţe şi spectacole gratuite pentru public
Știri Bihor
Proiectul "Tipografia de idei" al Muzeului Ţării Crişurilor, în cadrul căruia au avut loc, în vara anului trecut, o sumedenie de evenimente printre care concerte Iris, Cargo şi Bosquito, va continua şi vara aceasta şi va începe din 22 iunie.
09 Februarie 2024, 13:31
Kids, Love is in the air, la ERA Park Oradea
Timp liber
Kids, Love is in the air, pe 11 februarie, la ERA Park Oradea! La fel ca în fiecare an, centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 sărbătorește iubirea organizând evenimente speciale. Unul dintre ele, dedicat celor mici, se va desfășura duminică între orele 17 și 20, în sala de evenimente a complexului.
09 Februarie 2024, 12:16
Mai mulți tineri artiști din Oradea expun artă contemporană în Galeriile Reperaj din Cetate
Știri Bihor
Zeci de lucrări de artă, care compun expoziţia "Dialog vizual", vor putea fi admirate începând de marţi, 13 februarie, la Galeriile de Artă Reperaj din Cetatea Oradea. Acestea sunt realizate de tineri artişti orădeni, elevi şi studenţi, îndrumaţi de profesoara lor, Florina Silvia Iepure.
08 Februarie 2024, 14:35
„Dragobetele pupă fetele”: Poţi sărbători iubirea în stil rock, cu Semnal M, la Noo’vo Resto Lounge
Timp liber
În şirul de evenimente programate în perioada următoare la Noo’vo Resto Lounge se află şi unul dedicat sărbătorii româneşti a iubirii, Dragobetele. Invitaţii speciali ai evenimentului „Dragobetele pupă fetele”, programat în seara de 24 februarie, sunt rockerii de la Semnal M. 
08 Februarie 2024, 13:15
  1  3  5 6 7  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON