URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Magazin

Documentarul despre Ilie Năstase, în selecția oficială a Festivalului de la Cannes (VIDEO)
Magazin
Documentarul despre viața și cariera tenismenului Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume, au anunțat lunii producătorii.
22 Aprilie 2024, 19:31
Fană trimisă la închisoare pentru că l-a hărțuit pe cântărețul Harry Styles
Magazin
O fană a cântărețului Harry Styles a fost condamnată la 14 săptămâni de detenție, după ce a pledat vinovată că l-a hărțuit pe superstarul britanic. Myra Carvalho, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnată marți de Judecătoria Harrow Crown din Londra și i s-a interzis să-l vadă pe cântăreț pe scenă, după ce i-a trimis peste 8.000 de felicitări în mai puțin de o lună. 
19 Aprilie 2024, 18:15
O linie de autobuz din Barcelona a fost eliminată din aplicațiile pentru hărți din cauza numărului mare de turiști 
Magazin
O linie de autobuz folosită de turiști pentru a ajunge la unul dintre cele mai populare obiective turistice din Barcelona a fost ștearsă de pe aplicațiile de hărți, pentru a reduce numărul vizitatorilor. 
18 Aprilie 2024, 14:26
Boris Becker, Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi, la premiera documentarului „Nasty”, despre viața lui Ilie Năstase. Poate fi văzut și în cinematografele din Oradea (FOTO/VIDEO)
Magazin
Premiera documentarului „Nasty”, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună, marți seara, unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani.
17 Aprilie 2024, 16:31
Mutare surpriză: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu se întorc la Pro TV, la MasterChef
Magazin
După ce au părăsit cu scandal Antena 1 și emisiunea Chefi la cuțite, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu se întorc la Pro TV, mai precis la emisiunea MasterChef, după 10 ani. Cei trei au fost jurați ai acestei emisiuni timp de trei sezoane, în perioada 2012-1014.
16 Aprilie 2024, 13:31
„Visăm împreună”. A fost lansat imnul oficial al echipei naționale a României pentru EURO 2024, cu Andra, Smiley, Theo Rose și alte vedete (VIDEO)
Magazin
A fost lansat imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, cântat de o serie de vedete Pro TV, cum ar fi Andra, Smiley, Andreea Esca și Theo Rose. Videoclipul piesei îi arată pe cântăreți în tribune, în rol de susținători ai tricolorilor.
16 Aprilie 2024, 12:38
Influencerița Alina Ceușan este însărcinată din nou. A făcut anunțul printr-o scrisoare către fiul ei, Rock (VIDEO)
Magazin
Influencerița Alina Ceușan așteaptă al doilea copil. Ea a făcut anunțul prin intermediul unei scrisori către fiul său, Rock, pe care a publicat-o pe contul ei de Instagram, cu aproape 1 milion de urmăritori, alături de un clip video cu mai multe ipostaze de familie, dar și cu momentul în care Alina află că este însărcinată din nou. 
14 Aprilie 2024, 14:01
Cea mai bătrână barză inelată din România revine în fiecare an într-un cuib din Bihor. Are 21 de ani
Știri Bihor
Cea mai bătrână barză din România, care a fost inelată de ornitologi, se întoarce în fiecare an la cuibul său din localitatea Tarcea, judeţul Bihor. Aceasta a împlinit 21 de ani.
10 Aprilie 2024, 18:00
Două filme de propagandă rusă, oprite de la proiecţie în România. Decizia a fost luată de ministrul Culturii
Magazin
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri că filmele ruseşti "Provocarea" (2023) şi "Vremea celor dintâi" (2017), care sunt considerate de experţi ca fiind de propagandă rusă, nu vor mai fi proiectate în România, după ce difuzarea lor fusese programată pentru săptămâna viitoare la două cinematografe din Bucureşti.
10 Aprilie 2024, 16:55
„Veștile nu sunt bune” în privința stării de sănătate a lui Nicu Covaci
Magazin
Liderul trupei Phoenix, solistul Nicu Covaci, este internat în această perioadă la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde urmează un tratament după ce a fost operat pe creier. Membrii trupei au transmis că starea sa de sănătate este stabilă, însă "veştile nu sunt bune".
09 Aprilie 2024, 20:41
Adoptă un pinguin! Cum poți ajuta o specie de animale simpatice
Magazin
Adoptă un pinguin sau mai precis un ou din care va ieși un pui de pinguin viu. Desigur, acesta nu poate fi luat acasă, fiind o adopție mai degrabă de susținere. Se întâmplă în Sudul Africii, în Cape Town, unde membrii unei fundații de protejare a păsărilor de coastă au salvat și incubat 200 de ouă. Aceștia îi încurajează pe iubitorii de animale să „adopte un ou”, făcând donații pentru a acoperi costurile cu creșterea păsărilor de la stadiul de ou până la maturitate, când sunt eliberate în sălbăticie.
07 Aprilie 2024, 12:17
Emil Rengle şi iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit în Mexic (VIDEO)
Magazin
Orădeanul Emil Rengle şi iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit în timpul unei vacanţe în Mexic. Aceştia au publicat joi seara pe reţelele de socializare un clip în care se sărută şi îşi arată inelele de logodnă.
05 Aprilie 2024, 19:01
„Există viaţă şi în scaun rulant”: Bihoreanul Florin Mihuţ a impresionat juriul de la „Chefi la cuţite” (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Florin Mihuţ, tânărul bihorean ţintuit în scaun cu rotile, care îşi doreşte să participe la Jocurile Paralimpice, a impresionat cu povestea sa juriul emisiunii "Chefi la cuţite", difuzate miercuri seara la Antena 1, şi a trecut în etapa următoare a competiţiei culinare după ce a gătit shakshouka.
04 Aprilie 2024, 16:16
Din 1 aprilie, este legal consumul de canabis în Germania. Sunt și unele condiții
Magazin
Germania a devenit, din 1 aprilie, cea de-a treia țară din Uniunea Europeană în care este legal consumul de canabis în scop recreațional. În noaptea de duminică spre luni, câteva sute de persoane au sărbătorit legalizarea jointurilor în faţa emblematicei Porţi Brandenburg, în inima Berlinului, după cum a relatat un jurnalist AFP.
01 Aprilie 2024, 15:51
Emil Rengle la iUmor: A făcut glume despre faptul că este gay, Cheloo a plecat de la masa juriului (VIDEO)
Magazin
Dansatorul orădean Emil Rengle, câştigător al emisiunii-concurs „Românii au talent”, a fost invitatul emisiunii iUmor care a fost difuzată duminică seara la Antena 1. Acesta a făcut glume pe seama faptului că este gay şi că are un iubit cu care şi-ar dori să aibă un copil, iar Cheloo a părăsit masa juraților.
01 Aprilie 2024, 14:53
'Port numele Sanctităţii Sale': Un băieţel de patru ani din Bihor i-a trimis o scrisoare Papei Francisc. Ce a răspuns Suveranul Pontif (FOTO)
Știri Bihor
Un băieţel de patru ani din Bihor i-a trimis o scrisoare Papei Francisc, spunându-i că îl aşteaptă la el acasă şi că poartă numele Sanctităţii Sale, pentru că s-a născut chiar în anul în care papa a vizitat România. Fotografia copilului a fost binecuvântată săptămâna aceasta de Suveranul Pontif.
O româncă din Spania a crezut că vorbește cu Brad Pitt și a fost convinsă să-i trimită bani. Vezi cât a pierdut! (VIDEO)
Magazin
O româncă stabilită în Spania a pierdut peste o mie de euro după ce a fost victima unei escrocherii cibernetice în care un individ s-a pretins Brad Pitt şi i-a cerut bani. Femeia în vârstă de 62 de ani a căzut în plasa escrocilor după ce a primit dovezi aparent convingătoare că vorbea cu vedeta de la Hollywood. 
28 Martie 2024, 13:45
Mircea Radu: „Oradea are cumințenie și rost” (FOTO)
Magazin
Omul de televiziune Mircea Radu, care s-a întors pe micile ecrane cu emisiunea „Noi, românii”, la Metropola TV, a vizitat zilele trecute Oradea, iar miercuri a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj laudativ la adresa orașului și oamenilor lui.
Influencerița Carmen Grebenișan și soțul ei s-au despărțit: „Lumea este obişnuită să se despartă prin ceartă şi situaţii dramatice”
Magazin
Influencerița Carmen Grebenișan și-a anunțat fanii că se separă de soțul ei Alex Militaru, la nici trei ani după ce s-au căsătorit la starea civilă, și că se va muta din apartamentul din București, unde locuiau împreună. Despărțirea lor a fost descrisă ca fiind „atipică”.
26 Martie 2024, 17:00
„Viața e un meci la categoria grea”. Concert Paraziţii, pe 30 martie, în Arena Antonio Alexe
Știri Bihor
Formația Paraziţii va concerta la finalul săptămânii viitoare la Arena Antonio Alexe, alături de trupa orădeană Bazooka şi de Macanache, într-un eveniment descris ca „cel mai mare concert de hip-hop din Oradea”.
24 Martie 2024, 15:01
Regele Charles, Prințul Harry, Joe Biden și alții au transmis mesaje emoționante după anunțul Prințesei de Wales privind diagnosticul de cancer
Magazin
Regele Charles a transmis că este foarte mândru de nora lui, Catherine, Prințesa de Wales, după ce aceasta a dezvăluit, printr-un mesaj video, că a fost diagnosticată cu cancer în urma unei operații abdominale și că a început recent o rundă de „chimioterapie preventivă”. Prințul Harry și soția lui, Meghan, au spus, la rândul lor, că îi doresc sănătate și vindecare, iar președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a spus că „lumea se roagă pentru o recuperare completă” a soției Prințului William.
23 Martie 2024, 19:05
„E cam bine să nu ai un soţ”: Shakira spune despre Piqué că o „trăgea în jos”
Magazin
Cântăreaţa Shakira a povestit în cadrul unui podcast cum este să fie o mamă singură în Miami, oraş în care s-a mutat alături de cei doi fii ai săi, dar și cum a ajutat-o muzica să își revină după despărțirea de partenerul său, Gerard Piqué.
21 Martie 2024, 15:41
Macron cel musculos. Președintele Franței, fotografiat în timpul unui antrenament de box
Magazin
Două fotografii cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, publicate miercuri, au ajuns virale pe reţelele de socializare. Acestea îl surprind pe şeful statului francez în timpul unui antrenament de box, musculos şi încordat.
21 Martie 2024, 11:45
Orădeanul David Ciente și Surorile Oșoianu au lansat o nouă variantă a piesei „La portiță la Gheorghiță” (VIDEO)
Magazin
Compozitorul şi producătorul muzical David Ciente a lansat recent melodia "La portiţă la Gheorghiţă", rezultat al unei noi colaborări dintre orădean și Surorile Oșoianu.
19 Martie 2024, 18:10
Prima filmare cu Prințesa de Wales după „dispariția” din viața publică (VIDEO)
Magazin
În presa britanică au apărut primele imagini filmate cu Catherine, Prințesa de Wales, după ce, în urma operației abdominale din luna ianuarie, ea nu a mai avut apariții publice, iar astfel s-au creat o serie de speculații despre starea sa, ba chiar au apărut, în mediul online, o sumedenie de teorii ale conspirației.
19 Martie 2024, 13:44
Cu cine va juca Simona Halep în primul meci de la Miami (VIDEO)
Magazin
Simona Halep va disputa primul meci de la revenirea în circuit, după scandalul de dopaj, cu iberica Paula Badosa, numărul 73 în clasamentul WTA. Cele două se vor întâlni în prima rundă a Miami Open.
18 Martie 2024, 14:31
Alcool în spațiu, descoperit de telescopul NASA James Webb
Magazin
Telescopul spațial al NASA James Webb a detectat în jurul a două protostele elemente chimice care se găsesc în oţet, băutura margherita şi în înţepături de furnici. 
17 Martie 2024, 17:00
Picky a lansat o piesă nouă. „Nu sunt perfect” are videoclip filmat în Oradea (VIDEO)
Magazin
Cântărețul orădean Viorel Axinte, cu numele de scenă Picky, a lansat în această lună o piesă intitulată „Nu sunt perfect” și înregistrată la Rootz Music Studio din Oradea. Artistul a transmis BIHOREANULUI că mesajul său este tocmai acela că „perfecțiunea este rece și liniară, iar imperfecțiunea este caldă și empatică”.  
17 Martie 2024, 15:27
Gala Premilor Gopo 2024: Filmul Libertate, în care joacă actori orădeni, are cele mai multe nominalizări. Warboy-ul regizorului salontan Marian Crișan, propus la două categorii (FOTO)
Magazin
Organizatorii au anunțat vineri lista nominalizărilor la Premiile Gopo 2024 și prezintă filmele și cineaștii români care intră în competiție pentru trofeul Gopo. Filmul Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu, în care joacă mai mulți actori orădeni, se bucură de cele mai mute nominalizări, în timp ce lungmetrajul Warboy, al salontanului Marian Crișan, a intrat în cursă pentru trofeul a două categorii.
15 Martie 2024, 14:05
„Regatul lui Iuda”: Sandu Lungu apare într-un film ce va avea premiera în cinematografe în aprilie (VIDEO)
Magazin
Luptătorul orădean Sandu Lungu joacă într-un film românesc regizat de o tânără româncă și care va avea premiera în cinematografe în luna aprilie. „Regatul lui Iuda” este prima producţie 100% românescă vorbită integral în limba engleză.
13 Martie 2024, 14:08
 1  3 4 5  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON