URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Ştiri de la CAO

Anunţ Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
SC Compania de Apă Oradea SA, cu sediul pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 3, anunţă organizarea selecției de personal pentru ocuparea postului de mecanic utilaj (draglina, buldozer).
20 Martie 2024, 11:35
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de miercuri, 13.03.2024, cu ocazia lucrărilor de remediere a unei avarii identificate pe conducta de alimentare cu apă DN 300 mm din strada Oneștilor, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 09.00 şi 17.00. Vor fi afectaţi consumatorii din zonele de blocuri RED 6 și RED 8 CARTIER REZIDENȚIAL ARED.
13 Martie 2024, 08:31
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii din comunele Hidișelu de Sus, Tășad, Drăgești și Ceica că, în ziua de joi 07.03.2024, cu ocazia lucrărilor de mentenanță la Stația de Pompare Apă 4 Hidișel, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 9.00 şi 15.00.
06 Martie 2024, 08:25
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4 - 8 martie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna martie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
04 Martie 2024, 07:34
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 26 februarie - 2 martie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Februarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:
26 Februarie 2024, 07:29
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 19 - 23 februarie 2024
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna februarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
19 Februarie 2024, 07:31
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din localitățile Beiuș și Delani că, în ziua de marți 20.02.2024, cu ocazia lucrărilor de relocare a conductei de aducţiune apă Finiș-Beiuș Etapa II, lucrare executată de către antreprenorul SC DRUM ASFALT SRL, furnizarea serviciului de alimentare cu apă se va face cu presiune și debit scăzut în intervalul orar orele 8.00 şi 20.00.
14 Februarie 2024, 17:11
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de joi 15.02.2024, cu ocazia lucrărilor de remediere a unei avarii identificate pe conducta de alimentare cu apă a stației de hidrofor SH 883, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 09.00 şi 16.00. Vor fi afectaţi consumatorii alimentați prin stația de hidrofor SH 883, după cum urmează:
14 Februarie 2024, 15:22
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 12 - 16 februarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna februarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
12 Februarie 2024, 07:35
Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea energiei termice pentru modulele termice private de pe str. Ady Endre
Ştiri de la CAO
Pentru realizarea unor lucrări de reparații la rețeaua de transport situată pe strada Ady Endre, se întrerupe furnizarea agentului termic, pentru consumatorii cu module termice private, situați pe strada Ady Endre, între numerele 1-45 și 2-54, până mâine 08 februarie 2024, la ora 20.00.
07 Februarie 2024, 12:15
Anunţ Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. aduce la cunoştinţă consumatorilor că în ziua de joi 08.02.2024, cu ocazia lucrărilor de intercalare a conductei de refulare PEHD DN 315 mm aferentă Stației de Pompare Apă Potabilă din strada Ogorului, lucrare executată de către antreprenorul SC INSTALAȚII MONTAJ SRL, furnizarea apei se va întrerupe între orele 08.00 - 22.00. 
06 Februarie 2024, 11:41
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 5 - 9 februarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Februarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
05 Februarie 2024, 07:35
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din comunele Hidișelul de Sus, Drăgești, Ceica, Lăzăreni și pe cei din satul Băile Felix (zona cimitir) că, în ziua de luni 05.02.2024, cu ocazia lucrărilor de relocare a unui tronson aferent conductei de aducţiune apă a Comunei Ceica, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 8.00 şi 17.00.
02 Februarie 2024, 07:35
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. aduce la cunoştinţă consumatorilor că, în ziua de miercuri 31.01.2024, cu ocazia lucrărilor de intercalare a conductei de aspirație PEHD DN 400 mm la noua Stație de Pompare Apă Potabilă din strada Ogorului, lucrare executată de către antreprenorul SC INSTALAȚII MONTAJ SRL, furnizarea apei între orele 08.00 - 22.00.
29 Ianuarie 2024, 14:40
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 29 ianuarie - 2 februarie 2024
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Ianuarie - Februarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
29 Ianuarie 2024, 07:05
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 22-26 ianuarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00.
22 Ianuarie 2024, 07:35
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 15-19 ianuarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00. 
15 Ianuarie 2024, 07:20
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 8-12 ianuarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Ianuarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:
08 Ianuarie 2024, 07:27
Compania de Apă Oradea, programul de citire a contoarelor, perioada 3-5 ianuarie 2024
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie 2024, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00.
01 Ianuarie 2024, 07:32
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 25-29 decembrie 2023
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna decembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00.
25 Decembrie 2023, 07:35
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 18-22 decembrie 2023
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna decembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00.
18 Decembrie 2023, 07:41
Anunț Compania de Apă Oradea
De ştiut
SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii situaţi pe malul drept al Crişului Repede că, în cursul nopţilor din zilele de marți spre miercuri (12.12.2023 / 13.12.2023) şi miercuri spre joi 13.12.2023 / 14.12.2023, furnizarea apei potabile se va întrerupe total după, următorul program.
11 Decembrie 2023, 15:01
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 11-15 decembrie 2023
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Decembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
11 Decembrie 2023, 07:30
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că, în ziua de miercuri 06.12.2023, se impune devierea conductei de alimentare cu apă din zona SH 883 cu ocazia lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție a energiei termice, lucrări executate de către antreprenorul SC ENERGOMANTAJ SA. Furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 10.00 şi 15.00.
05 Decembrie 2023, 08:30
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 27 - 29 noiembrie
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna noiembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
27 Noiembrie 2023, 07:35
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede că, în cursul nopţilor din zilele de luni spre marţi, 20.11.2023 / 21.11.2023, şi marţi spre miercuri, 21.11.2023 / 22.11.2023, furnizarea apei potabile se va întrerupe total.
20 Noiembrie 2023, 11:13
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 20 - 24 noiembrie
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna noiembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00.
20 Noiembrie 2023, 07:35
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de miercuri 15.11.2023, cu ocazia lucrărilor de intercalare a unei noi reţele de alimentare cu apă în zona străzii Ogorului, lucrare executată de către antreprenorul SC INSTALAȚII MONTAJ SRL, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 9:00 şi 15:00, fiind afectat magazinul Selgros Cash&Carry Oradea.
14 Noiembrie 2023, 09:21
Anunț Compania de Apă Oradea
Ştiri de la CAO
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din comunele Hidișelul de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni că, în ziua de miercuri 15.11.2023, cu ocazia lucrărilor de mentenanță pe magistrala de alimentare cu apă din Comuna Hidişelul de Sus, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 9:00 şi 18:00.
14 Noiembrie 2023, 08:15
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 13 - 17 noiembrie
Ştiri de la CAO
Compania de Apă Oradea îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Noiembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8:00 şi 16:00
13 Noiembrie 2023, 07:35
 1  3 4 5  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON