URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2017, 22:32

Oradea susţine Debreţin Capitală Europeană 2023: Autorităţile din cele două oraşe îşi dau mâna pentru promovarea culturii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanţii instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Bihor şi cei ai instituţiilor similare din Debreţin au semnat, duminică, la Oradea, 7 protocoale ce stabilesc colaborarea acestora în desfăşurarea de evenimente culturale. În esenţă, instituţiile din cele două regiuni se vor promova reciproc şi vor conlucra astfel încât, în 2023, oraşul Debreţin să devină Capitală Cultural Europeană, în cadrul proiectului "Oradea - Debreţin. Punţi culturale".

Evenimentul, care s-a desfăşurat în foaierul Teatrului Regina Maria, în cadrul Festum Varadinum, organizat de UDMR, a reunit oficiali români şi maghiari, între care primarul municipiului Debreţin, Laszlo Papp, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor (patron onorific al evenimentului), senatorul UDMR Cseke Attila şi deputatul Szabo Odon.

"Nu vorbim de o colaborare nouă, de câteva zile, ci de o colaborare veche de 25 de ani. Anul acesta aniversăm 25 de ani de înfrăţire Debrețin - Oradea şi trebuie să spun că prezenţa noastră aici a venit să întărească această colaborare, să fie cât mai de succes", a precizat edilul ungar. Acesta a adăugat că oraşul său are un plan "foarte ambiţios", "ca o pânză de păianjen", pentru promovarea culturală astfel încât Debreţin să devină Capitală Culturală Europeană 2023.

Toate discursurile celor prezenţi s-au concentrat pe tema importanţei colaborării celor două oraşe, subliniind că, dacă pe unele planuri ele sunt concurente, pe segmentul culturii trebuie să conlucreze, cu atât mai mult cu cât instituţiile din cele două zone colaborează de mai mulţi ani. În vreme ce reprezentanţii bihoreni au dat asigurări că vor ajuta cu toate mijloacele ca oraşul înfrăţit să devină Capitală Culturală Europeană, edilul maghiar a spus, la rândul său, că şi Debreţinul ar sprijini Oradea în situaţia în care ar fi implicat într-un asemenea proiect.

În cadrul ceremoniei de duminică au fost semnate 7 acorduri: între Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeul Deri din Debreţin, Teatrul Csokonai din Debreţin şi Teatrul Szigligeti din Oradea, Filarmonica Oradea şi Filarmonica Kodaly din Debreţin, Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai din Oradea şi Biblioteca Meliusz Juhasz Peter din Debreţin, Teatrul de păpuşi Vojtina din Debreţin şi Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti din Oradea, Centrul de cultură din Debreţin şi Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, respectiv Ansamblul de dans Debrecen şi Ansamblul omolog Nagyvarad al teatrului Szigligeti din Oradea.

Prin documentul semnat, instituţiile se angajează să realizeze, în urma unor consultări prealabile, cel puţin un program pe an la sediul celeilalte instituţii, să aibă în vedere schimbul de informaţii precum şi organizarea în comun a unor cursuri de formare şi informare profesională. Consultarea profesională va fi asigurată permanent între părţi, iar în plus, pe tot parcursul parteneriatului, instituţiile vor sprijini în mod deosebit pregătirea cu succes a proiectului Debreţin - Capitală Culturală Europeană 2023, urmând să îşi armonizeze activităţile şi programele pentru interesul comun.

"Eu cred că dacă câştigă Debreţinul, atunci şi Oradea câştigă, fiindcă sperăm că şi prin această colaborare, multe din evenimente le vom putea organiza în comun. Ne-am înţeles că dacă în perspectivă Oradea va candida sau va depune demersuri în acest sens, ne va sprijini şi Debreţinul. Este foarte important acest sprijin transfrontalier", a spus, la final, Pasztor Sandor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON