URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2017, 01:14

Amuzant şi revoltător: Un prahovean ce filma Catedrala din Centrul Civic a fost umflat de doi poliţişti orădeni, care i-au spus că trotuarul este al... Bisericii (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"În Oradea poliţia e la comanda unui popă. De când este interzisă filmarea unei biserici de pe domeniul public? Popa, plin de relaţii şi printr-o iubire creştin ortodoxă, dă comenzi pentru a fi reţinuţi ori arestaţi oameni". 

Acesta este scurtul comentariu ce însoţeşte un film la fel de scurt, de numai 37 secunde, postat pe contul de Facebook "Secolul 21", de un prahovean luat la întrebări de doi poliţişti din Oradea, pentru că a îndrăznit să filmeze Catedrala din centrul Civic, cea ale cărei trepte sunt prevăzute cu instalaţii de încălzire în pardoseală.

Filmuleţul redă felul în care un bărbat ripostează surescitat poliţiştilor, spunând că are dreptul să filmeze deoarece se află într-un spaţiu public, ba chiar pe domeniu public, pe trotuarul din faţa Catedralei. "Sunt pe domeniul public şi nu-mi interziceţi să filmez. Vă întreb, ca poliţişti, este acesta domeniu public?", îi întreabă bărbatul pe oamenii legii, în timp ce un preot în sutană, brunet, cu barbă şi părul strâns în coadă, urmăreşte scena.

Răspunsul unuia dintre agenţi este năucitor, respectivul susţinând, nici mai mult, nici mai puţin, decât că trotuarul ar aparţine Bisericii. "Este gard, trotuarul este delimitat cu gard, este proprietatea Bisericii", se aude vocea poliţistului echipat în uniformă de intervenţie, bleumarin, în timp ce un coleg îl legitima pe "recalcitrant".

"Arestaţi" şi duşi la Poliţie

Filmuleţul postat pe Facebook de "Secolul 21" în cursul zilei de vineri a adunat până la miezul nopţii peste 34.000 de vizualizări, 480 de distribuiri şi 92 de comentarii, între care unul aparţine chiar personajului bruftuluit, un anume Geană Harry Florin, din comuna prahoveană Ciorani.

"Am fost arestaţi, am fost retinuţi împotriva voinţei noatre, control corporal fără să fim de acord, mi s-au luat telefoanele, am fost duşi la poliţia din Oradea. Popa nu a venit, la comanda lui Ninjea (n.r. – preotului) poliţia a percutat. A venit comandantul poliţiei şi a cerut scuze. Poliţia din Oradea...abuz, biserica este publică, trotuarul public", a scris "eroul" filmuleţului.

"Cam graşi poliţiştii în Oradea..."

Contactat de BIHOREANUL, bărbatul a povestit că este un fel de cineast amator, iar în Oradea s-a aflat pe 5 mai, data incidentului, împreună cu alţi patru amici, pentru a realiza "un documentar" pe tema "BOR încalcă Constituţia Română şi Drepturile Omului", fără a fi de acord, însă, să dezvăluie unde urma să fie difuzat acesta, ci doar că echipa sa era formată din cinci persoane şi avea trei camere de filmare.

Bărbatul susţine că nu a intrat în Catedrala din Centrul Civic, iar la un moment dat un "popă" a chemat Poliţia, la faţa locului sosind cei doi agenţi, dintre care unul i-a cerut actele, iar celălalt i-a "predicat" despre trotuarul Bisericii. Ulterior, spune Geană, a fost dus cu un Logan la sediul Poliţiei, fără a putea spune dacă la cel din Parcul Traian, al Poliţiei Judeţene, sau în Calea Aradului, la Poliţia Municipală. Cert este, zice el, că "nu am intrat în clădire", deoarece "comandantul", pe care l-a descris a fi "un burtos", a spus că subalternii lui "au înţeles greşit", şi-a cerut scuze şi a dispus să fie dus înapoi de unde fusese ridicat, cu aceeaşi maşină.

"Spaima golanilor"

Prahoveanul afirmă că nu a depus nicio plângere împotriva poliţiştilor, care au comis un abuz evident şi şi-au depăşit competenţele luând apărarea Bisericii împotriva unui cetăţean care se afla pe un domeniu public fără a încălca nicio lege.

Asta chiar dacă, argumentează el, este deplin conştient că agenţii Poliţiei din Oradea au încălcat Legea 218/2008, deoarece niciunul nu şi-a prezentat insigna sau legitimaţia de serviciu şi nu şi-a "făcut cunoscută identitatea în legătură cu îndatoririle profesionale ce îi revin, contribuind astfel la realizarea interesului public, asigurarea protecţiei proprii şi crearea premiselor necesare angajării răspunderii personale pentru acţiunile sau inacţiunile sale".

Pe de altă parte, Geană afirmă că este proprietarul unui mic studio de producţie media, iar ceea ce a făcut se numeşte "pamflet cu antrenare civică", fiind un fel de "spaima golanilor" deoarece ia în derâdere diverse instituţii "care nu îşi fac treaba corect".

De altfel, pe pagina proprie de Facebook, Geană se declară "ateu convins" şi spune că "filmările sunt în interesul cetăţenilor". Între filmuleţele postate de el, cele mai multe descriu mici abuzuri ale poliţiştilor din diverse localităţi ale ţării, "bizoni" care parchează neregulamentar stânjenind pietoni sau alţi şoferi, ori ridiculizează Biserica Ortodoxă pentru agresivitatea, bigotismul, lăcomia şi aroganţa preoţilor.

Vezi mai jos filmulețul cu pricina!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Comentariile unor persoane ascunse
Am primit din partea primariei Oradea un raspuns oficial: Biserica nu este proprietarul tetenului Trotuarul este public. Popa si politistul minteau Acei stalpisori daca sunt montati de biserica...sunt montati legal? Toti cei ce comentati...pisicuti, nu va declinati identitatea, jigniti. Ipocriti si chiori ai realitatii. Ne meritam soarta, spitale si scoli nu avem, azile pentru batrani nu...noi pompam bani in lacase de cult. O tara crestina? Toti pisicutii care comentati...fiti cu coloana vertebrala, nu pisoi aruncati prin curtile oamenilor. Realitatea va doare? Intunecata credinta crestina
Postat 26 Mai 2017, 15:47 de geflomedia
@Oarecine
Adevarat a inviat! Sigur nu ne'am intalnit la o slujba la catedrala. Dar ce conteaza? Conteaza in cine ne'am pus nadejdea si e acelasi si pentru mine si pentru tine si ieri si azi si maine si in vecii vecilor!
Postat 21 Mai 2017, 15:47 de scortosul
@ ADINA
vezi drăguță, că "picurătorii de ceară", suntem 85% din neamul românesc. Tot noi, ortodocșii, ne închinăm și sfintelor moaște - acu' ce ai să faci: vei reveni cu șablonul pocăiților și a ateilor "pupători de moaște"? @ scorțosul: Hristos a Înviat! Mă bucur că suntem într-un gând - precis că ne-am întâlnit la o slujbă în Catedrala Oradiei. Numai de bine!
Postat 21 Mai 2017, 15:34 de Oarecine
ba e buna si pentru ceara de Paste, nu doar pentru gheață!
ca au fost parinti care au promis munci pentru picuratorii de ceara si murdarirea vezi-Doamne a treptelor ... ma refer la scări, nu la treptele pe care se caznesc ei sa le urce in ierarhia cereasca!!! P.S. Era greu un canon de curatat ceara ca presupunea ore de mătănii, ori la burțile lor, cam greu...deși tocmai alea subțiază!!!
Postat 21 Mai 2017, 01:00 de ADINA
@oarecine
Nu lucrarea e o prosteala(este chiar necesara, de incalzirea scarilor si cailor de acces exterioare impotriva ghetii eu stiu de vro 12 ani!), prosteala e toata tevatura in jurul lucrarii!!!
Postat 20 Mai 2017, 23:59 de scortosul
@scortosul
Încălzirea scărilor care va preveni accidente, nu este o prostie, ci un lucru lăudabil și nu putea fi "gândită" pe când tehnologia asta nici nu exista în România. Prosteala este că permitem unui provocator-de-meserie, să-și facă mendrele în sânul comunității noastre. Cred că ar fi bine să fim ceva mai cunoscători și mai vigilenți. Ce-ar fi să-l salutăm cum se cuvine pe Harry Potter de Prahova, data viitoare?
Postat 20 Mai 2017, 22:56 de Oarecine
Harry , harry
Harry asta umbla de colo colo si posteaza tot felu de filmulete cu "nazbatii" ale primariilor si angajatilor lor. De melte ori are un ton agresiv ceea ce incita. Preotul a cazut in capcana lui si asa s-a generat scandalul. O prosteala asta cu scarile incalzite, pentru ca e o normalitate ce trebuia gandita, facuta de la bun inceput!! Cred ca daca preotul tacea nu stia nimeni de prosteala lui Harry!
Postat 20 Mai 2017, 21:51 de scortosul
@pinonel .. "bactist", penticostal, sectar.
matale se vede că ești .. un pocăit. Dacă oferi aici "definiția" creștinului, în loc de a comenta asupra celor întâmplate, e clar că nu ai nici în clin, nici în mânecă cu Biserica noastră ortodoxă. Îți ofer o provocare: dacă insul cu pricina ar fi stârnit un scandal în fața clădirii în care te închini, ai fi reacționat vehement, sau ai fi oferit tot astfel, "definiția" creștinului ?
Postat 20 Mai 2017, 20:24 de Oarecine
Definitia crestinului
Un creştin adevărat este o persoană care crede în Iisus Hristos şi în faptul că El a murit pe cruce pentru a plăti pentru păcatele noastre, dar şi că a înviat după trei zile biruind moartea şi pentru a dărui astfel viaţa veşnică tuturor celor care cred în El. Eu ma consider crestin, dar unul care nu crede ca Dumnezeu/Mantuitorul/Duhul Sfant are nevoie de ,,mijlocitor" pt. a-mi cunoaste faptele si a mi le cantari. Vezi pilda talharului mantuit pe cruce in al doisprezecelea ceas. Acum doua mii de ani poporul a fost pus sa aleaga intre Mantuitor si un talhar. Poporul (mintit si manipulat de popi) a ales pe talhar si de doua mii de ani ii alege mereu pe talhari.
Postat 20 Mai 2017, 16:09 de pinonel
@titel
De ce te miri?! Ei sunt oglinda celui care-i tine in lesa. Art.4(1) din legea politiei locale, 155/2010: ,,Politia locala se organizeaza si functioneaza ca un compartiment functional in cadrul aparatului de specialitate al primarului" P.S. Cacofonia este opera ,,legiuitorului", adica a parlamentului.
Postat 20 Mai 2017, 15:44 de pinonel
Iată de ce se ține Harry Florin Geană!
Un provocator ieftin, care nu e la I-a sa acțiune de profil. Iată-l comentând sarcastic Catedrala orașului Aiud (prea mare, un mastodont zice dânsul), deși e o construcție mai veche decât el - apoi face țigăneală la Mănăstire, chiar la sfintele moaște ale martirilor de la Aiud (generația care a fost torturată și ucisă în inchisorile comuniste). Un ins de joasă speță, care merită să își găsească nașul. Găsiți pe youtube: Un oras plin de biserici si un singur spital
Postat 20 Mai 2017, 14:30 de Oarecine
oare ?
Mie mi se pare ca individul cineast este pus pe hartza si cauta scandal. Nu cred ca pt ce a/au facut trebuiau ridicati de politie, insa nici atitudinea lor nu este de laudat. A fi ateu nu iti da dreptul sa ataci biserica si pe cei credinciosi. Iar daca o faci, asteapta-te la acelasi tratament. Atitudinea preotului nu mi s-a parut deplasata, ba chiar mi se pare umila. Sunt convins ca orice ar fi spus s-ar fi interpretat in sens negativ. Il invit pe acest "cineast" sa viziteze o biserica publica din Anglia sau alte tari nordice si sa incerce sa filmeze in spatiul delimitat sau nu cu gard si apoi sa atace si biserica romana. Noi parca suntem prostii lumii si asta si "multumita" unor astfel de binevoitori si de aparatori ai dreptatii lor. Mai lasati-ne cu saracia si nevoile si neamul nostru. Om fi noi saraci si prosti si multi si cum vreti sa ne spuneti, dar voi ce aruncati cu piatra sau cu vorba sunteti mai buni ?
Postat 20 Mai 2017, 14:16 de oradea_mea_si_a_ta
@titel
Te citez "preotii sunt scuzati , prosti si rai, mai ales cei de la Catedrala". Limbajul te dă de gol: nu numai că nu ai participat niciodată la vre-o slujbă în Catedrala Oradiei, ca să poți aprecia cât de "proști și răi" sunt preoții de acolo, dar nici creștin ortodox nu ești. De fapt, eu cred după ton, că ești chiar Harry Geană, provocatorul care și-a făcut numărul, iscând un scandal din nimic! Măi Harry Geană, ia' spune și nouă, cine ți-a plătit deplasarea la Oradea și cât vei primi la predarea proiectului tău (filmulețul de denigrare a Bisericii ortodoxe) ?
Postat 20 Mai 2017, 14:12 de Oarecine
le faceti jocul si publicitate
da, biserica nu e o institutie publica (ca e separata de stat), ci este o asociatie publica care poate sa detina proprietate privata. Si data fiind ingradirea cu stalpisori a trotuarului din fata catedralei, am o banuiala ca politistul ar putea sa aiba dreptate si trotuarul acela sa fie al bisericii, dar lasat deschis pentru folosinta publicului. Cat despre filmarea rautacioasa a unui grup de atei in cautare de razboi si conflict cu biserica... mai degraba cred ca au mers acolo sa filmeze ce voiau ei sa insinueze si si-au cautat conflict cu lumanarea, ca apoi sa strige ca nu sunt primitori cei din biserica si se opun filmarii unui "documentar", mai ales a unuia "obiectiv si impartial".
Postat 20 Mai 2017, 14:07 de unu
Cam tare în clanță provocatorul Harry Geană!
.. cu apucăturile astea, prezic că o să-și găsească nașul în Ardeal. Sigur nu a fost chemată poliția doar pentru că filma. Eu însumi am filmat și fotografiat Catedrala și nimeni nu m-a întrebat de sănătate deși nu mă ascundeam. Harry Geană (ce mai părinți im.becili l-au putut numi astfel?) era chitit împotriva bisericii prin însuși acțiunea sa - sigur a dat din clanță și l-a provocat pe Părintele care apare în filmare și care dealtfel este un om deosebit de blând și plin de har. Cine nu crede, să meargă odată la una din slujbe. Și uite așa se transformă unii, din creștini ortodocși, în slujbași ai întunecatului.
Postat 20 Mai 2017, 14:05 de Oarecine
De ce ne faceti de rusine?
Ca politia locala bubuie de prostie, astia fiind angajati pe pile, fara lectura de specialitate la bord, e lucru stiut. Faptul ca preotii sunt scuzati , prosti si rai, mai ales cei de la Catedrala, ma surprinde. In loc sa aprecieze ca lacasul e filmat si fotografiat, ei cheama politia! Vai de noi! Astept ca vajnicii idioti locali sa spuna ca si parcul , si cetatea, si... apartin Catedralei. Sunt ortodox botezat dar ma jenez la asa comportament preotesc.
Postat 20 Mai 2017, 11:00 de titel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON