URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2017, 18:55

Faceţi loc teraselor! Primarul Ilie Bolojan vrea să interzică magazinele second hand şi să limiteze la 30 kilometri pe oră viteza maşinilor în centrul Oradiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan vrea să pună capăt pustiului care se instalează peste weekend în zona centrală. Edilul a prezentat joi, în premieră, un plan de măsuri care vizează stimularea dezvoltării centrului istoric. El va fi postat în zilele următoare pe portalul municipalităţii pentru a putea fi suspus dezbaterii publice în cursul lunii septembrie.

"La sfârşit de săptămână, centrul oraşului are prea puţini pietoni. Avem nevoie de un centru mai atractiv. Trebuie să existe o combinaţie de spaţii care atrag vizitatorii şi orădenii, lucru care se întâmplă mai greu cu case de amanet sau magazine de haine second-hand", a spus primarul Ilie Bolojan.

Potrivit pachetului de măsuri vizat de edil, în perimetrul delimitat de strada Republicii, începând de la magazinul Crişul până în Piaţa Unirii, cu continuare pe străzile Vasile Alecsandri şi Independenţei, municipalitatea va interzice activităţile de service auto şi spălătorii auto începând din ianuarie 2018, iar casele de amanet, magazinele cu produse second-hand şi sălile de jocuri de noroc - din ianuarie 2019.

Terase cu program obligatoriu

Măsura vizează stimularea activităţilor care atrag un număr mare de vizitatori, cafenele, terase şi restaurante. Acestea vor fi obligate să funcţioneze după un program minim obligatoriu de la ora 10 la 21 în timpul verii, respectiv până la 19 peste iarnă.

"E important ca spaţiile de la parterul clădirilor să fie deschise. Dacă un sfert din spaţiile dintr-un mall ar fi închise, acesta ar da faliment", a spus Bolojan.

Orarul obligatoriu de funcţionare se va aplica gradual, începând din ianuarie 2018 - în cazul unităţilor de alimentaţie publică, din iunie 2018 - în cazul celor de comerţ şi servicii, respectiv din 2020 - tuturor operatorilor economici care funcţionează în zona centrală.

Asta înseamnă că unităţile bancare fie se vor muta din centrul oraşului, fie îşi vor asuma un program prelungit.

Hai cu suprataxa!

În paralel, municipalitatea vrea să aplice o majorare cu 50% a impozitului pe clădiri în care nu se desfăşoară activităţi economice mai mult de 30 de zile pe an şi cu un procent similar în cazul terenurilor construibile ţinute fără construcţii. Supraimpozitarea este menită să oblige proprietarii spaţiilor sau terenurilor nefolosite din zona centrală fie să dezvolte aici o afacere, fie să le dea în chirie.

De altfel, suprataxarea spaţiilor goale se va aplica nu doar în centrul istoric, ci şi pe arterele principale ale oraşului precum bulevardele Dacia, Decebal, Ştefan cel Mare sau străzile Calea Borşului, Clujului sau Mareşal Averescu, respectiv pe artere precum Dimitrie Cantermir, Matei Corvind, Nufărului, Transilvaniei sau Tudor Vladimirescu.

În perimetrul lărgit al arterelor intens circulate, municipalitatea mai vrea să introducă suprataxarea cu 50% a clădirilor şi terenurilor aferente spaţiilor comerciale în care se desfăşoară activităţi precum case de amanet, magazine cu produse second-hand, jocuri de noroc, service şi spălătorii auto.

Tot cu 50% vor fi supraimpozitate şi clădirile şi terenurile aferente siturilor industriale în care nu se desfăşoară activităţi economice.

"Toţi banii aceştia nu îi ia oraşul, ci se vor constitui într-un fond special din care se vor finanţa proiecte de dezvoltare", a spune Bolojan.

Se extinde zona...

În paralel, Primăria Oradea vrea să extindă obligativitatea reabilitării faţadelor, de la limita centrului istoric la arealul extins al arterelor intens circulate, care duc spre obiective turistice ca sinagoga din strada Primăriei, Muzeul Masonieriei din Calea Armatei Române sau Muzeul Art Nouveau din strada Iosif Vulcan.

Propunerea va fi supusă votului Consilului Local în cadrul şedinţei la sfârşitul lunii august. "Tuturor proprietarilor care deţin clădiri în zonă urmează să li se aplice mecanismele deja stabilite, de la supraimpozitări, până la execuţia gratuită de către Primărie a proiectului tehnic de reabilitare a clădirii. Încercăm să facem o hartă interactivă, astfel încât fiecare proprietar să îşi poată vedea casa pe hartă şi starea în care se află", a spus Bolojan.

Maxim 30 kilometri pe oră!

Obligativitatea reabilitării faţadelor este menită să crească atractivitatea zonei centrale care urmează să fie redată pietonilor. "Vom reda centrul oamenilor, în detrimentul maşinilor. Cea mai mare parte a acestuia va deveni zonă cu viteză maximă de 30 kilometri la oră", a spus edilul.

Totodată, trotuarele din zona centrală vor fi extinse, pe arterele care intersectează pietonalul străzii Republicii locurile de parcare se vor desfiinţa pe o lungime de 30 metri pentru a lăsa loc teraselor sau băncilor pentru odihnă, iar numărul parcărilor din centrul istoric va fi plafonat la 6.000 de locuri, astfel încât şoferii să fie descurajaţi să intre cu maşina în buricul târgului.

Bolojan a mai spus că municipalitatea vrea să demareze până în 2020 amenajarea de noi locuri de parcare, în zona centrală, toate în afara carosabilului.

"Vor fi construite cel puţin 1.000 de locuri de parcare noi în curtea Primăriei, pe vechile terenuri de ternis de la baza sportivă Voinţa, în spatele fostului Spital Militar din strada Braşovului sau în curtea clădirilor dintre străzile Iosif Vulcan şi Aurel Lazăr", a promis edilul.

Noile parcări vor fi amenajate din bugetul oraşului, dar şi prin formula parteneriatului public - privat. Pentru fiecare loc de parcare amenajat într-un parking va fi desfiinţată o parcare de la sol, spaţiul fiind pus la dispoziţia pietonilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
?????????Banc ...ce naiba..
Cu ce rimeaza FaBula?Dau o bere castigatoarului...!
Postat 12 August 2017, 16:54 de grigore
mda...
Pe pietonala nu stiu spalatorii auto sau magazine secon-hand, dar oare turistii vin acolo pentru farmacii si banci? Ca e plin de ele.
Postat 11 August 2017, 15:18 de seth
@grigore: du-te acasa!
La cum te exprimi, tu nu esti de la tara, nici de la oras, ci din padure.
Postat 11 August 2017, 13:40 de FaBULA
Heeelp! Sa-l opreasca cineva!
Asta in paranoia lui o sa inceapa sa demoleze case, blocuri, cartiere numai ca sa-si puna in aplicare ideile... Pentru binele lui si si al orasului ar fi bine ca angajatii primariei sa ceara ajutor specializat (de la 6) si sa-l interneze. Va rugam faceti ceva!
Postat 11 August 2017, 13:35 de User anonimizat
Viata e frrrumoasa la oras!!!
Alt episod din ciclul ...E bine la oras!I-auzi briul!Adica ..un tzaran avea o iapa si cara cu ea la apa...!Va ginditi cum era daca birtinezul traia -n comunism????Aloooooo...ambulantza...alooooo tratamentul este imperativ obligatoriu!!!!!Adica ..iapa noasta cal o fost uite asa o --la o scos!Tzaranii au fugit la oras!Uraaaaaaa!
Postat 11 August 2017, 12:29 de grigore
BEREA
@Didier: Nu știu de ce se tot leagă lumea de băutorii de bere și de bere ! Chit că eu o evit din cauza conținutului de carbo hidrați! Dar medicii spun că: 1.Menţine sănătatea rinichilor 2. Ameliorează digestia 3. Creşte aportul de vitamine B 4. Bună pentru sistemul osos 5. Scade nivelul de colesterol „rău” 6. Protejează împotriva infarctului miocardic 7. Împiedică formarea cheagurilor de sânge 8. Menţine memoria vie 9. Reîntinereşte pielea
Postat 11 August 2017, 11:03 de TDS
Cum vor fi obligati oradenii de azi sa se plimbe pe centru?
Asta era candva, acum 50 de ani, locuitorii ieseau pe Corso sa se plimbe duminica, mancau o prajitura la cofetarie, o inghetata sau mergeau la restaurant daca aveau bani. Azi merg la biserica, bine ca avem destule, nu? Daca nu merg la ocsko sau la cumparaturi, ca poti sa mergi in trening, neras, cum are chef fiecare.Si ce sa mai iesi din casa?Sa te imbraci frumos ?Dar nu e mai bine sa bei bere cata vrei si sa infuleci gogosi acasa la tine? Asta e omul de tip nou care e majoritar din pacate in orasul nostru, stim cu totii de unde au venit.
Postat 11 August 2017, 10:37 de User anonimizat
PITCH BLACK
Ma abtin de la comentarii pana nu vad ceva concret. Personal, cred ca vor fi mari probleme cu obligativitatea a orice. In fine, despre altceva vreau sa comentez. Despre Piata Unirii, sa spunem ca este ok, sa spunem ca in zilele nu prea insorite arata bine, asta daca nu esti o fire cam ciufuta, dar, noaptea/seara, este horror. In mijlocul pietii, PITCH BLACK, noaptea este un dans al umbrelor acolo, trebuie sa te apropii la 1 m de cineva pentru a-l distinge. Serios, nu se poate instala acolo un felinar amarat sa nu mai trebuiasca sa te concentrezi pentru a nu da peste cineva, sau, asta e ideea, sa te poti deplasa incognito? Mai am o intrebare totusi: in turnul primariei, de ce nu poti urca seara? Adica, spre exemplu, la ora 21. Or sa aiba si angajatii din primarie program prelungit, nu? Daca tot e pe 'toata lumea, toata lumea', pai, atunci, ar trebui ca cineva sa inceapa cu un exemplu propriu si personal, zic.
Postat 11 August 2017, 09:17 de User anonimizat
BIG
Acest individ care răspunde la numele Ilie Gavril BOLOJAN a luat-o RAZNA DE TOT ! Metaforic sau de-adevăratelea ( ținând cont de unele zvonuri ). În Piața Unirii, până una alta NU SUNT MAGAZINE SECOND HAND și nici AMANET-uri ! E adevărat, sunt BĂNCI ! Adică un fel de SECOND HAND-uri și AMANET-uri ! Totuși.....Pe Republicii sunt ! În P.U. nu circulă și nu staționează nici naiba mai mult de 5-10 minute din cauzza BETOANELOR BOLOJAN-iste și DISTRUGERII VEGETAȚIEI, tot BOLOJAN-iste ! De aceea ! Că în Oradea nu sunt doar tinerei care stau pe la terasele lu’ ȘAȘ GRAMA sau POPA cu o cafeluță, un energizant sau o bere ! Mai sunt cei de vârsta a doua sau a treia care NU SUPORTĂ AȘA CEVA ! Vorbește BOLOJAN-ul despre viteza maximă de 30 km / oră...Păi de ce mama sărăciei EL, BIRTA, MĂLAN, GHITEA opresc și staționează în fața PMO ( deși semnele de circulație sunt CLARE ! ). De ce mama sărăciei nu se VÂRĂ în Curtea PMO că tot nu ar trebui să plătească ceva ? De ce toți peneleii îi pupă în „ RUC” pe Primar și vice primari ? De ce doar ce spun ei e OK ? De ce spunea “cântăciosul” PNL-ului aseară că PSD conduce după un program diferit de cel anunțat în campania electorală ? Păi la Oradea scrâșnitorul din dinți ne-a spus cumva vreodată că Piața Unirii va ajunge 100% pietonală ( spre binele a 100-500 orădeni, restul să-i ia.....michiduță ! ) ! Ne-a spus că va interzice second-hand-urile în centru ? Ne-a spus că va interzice amanet-urile ? Ne-a spus că îl va f....te grija cu noul drum spre Sînmartin ? Ne-a spus cumva ceva despre verișoara / fina de la oncologie, spioana proprie de acolo ? Ne-a spus ceva despre cadoul pe care dorea să îl facă lui Palladi, Muzeul Masoneriei ? Ne-a spus ceva despre exproprierile din Barcăului-Oneștilor ( și-a bătut joc de oamenii ăia la greu ! ). DUMNEZEU SĂ-ȚI DEA PRECUM AI FĂCUT, ILIE GAVRIL BOLOJAN !
Postat 11 August 2017, 08:46 de TDS
@anticomunist: stai jos, 4!
Dar tu de catering ai auzit? Nu ai nevoie terase, internet... Un telefon si esti servit acasa. Iti explic sa intelegi si tu. Desi se declara anticomunist ca tine, statul prin adminstratia locala, judeteana si centrala lucreaza cu doua masuri: mie imi impune cu forta(pleonasm,sic!) orar prelungit, chipurile in interes public, iar programul lor de lucru e in interes propriu. De ce serviciile administrative nu lucreaza non-stop sau cu program prelungit cand situatia o cere? Vezi pasapoarte, RAR etc. Acelasi stat anticomunist poate expropria cetatenii pentru interesul public dar pentru acelasi interes nu vrea sa se autoexproprieze. Si exemplele pot continua cu suprataxarea cladirilor aflate in paragina, dar patetic cum esti s-ar putea sa nu intelegi.
Postat 11 August 2017, 08:11 de FaBULA
liberalism sadea
nu gluma...adica registrul comertului te autorizeaza si primaru' ,,liberal''te interzice.. Bai daca ajunge europarlamentar e vai de olandezi, francezi, italieni,..interzice aproape tot pe-acolo prin centru. Ceva e ciudat aici: omu totusi face, se vede ceva in urma lui dar ,,calca pe cadavre''. intrebarea e cat mai tine... parca are apucaturi de-ale raposatului
Postat 10 August 2017, 23:27 de pentruvoi
@FaBULA
Tu de internet ai auzit? Online banking! Cat despre faptul ca iti trebuie scuza sa poti iesi la o bere... Patetic!
Postat 10 August 2017, 23:17 de User anonimizat
bolooovvaaannneeee
Cat de idiot poti sa fii sa compari centru pe care orice oradean cu minte la cap a invatat sa-l ocoleasca (lipsa parcari, interdictii, betoane si doar birturi) cu un mall unde clientii vin cu masina, au unde parca, fac cumparaturi, isi plimba copiii indiferent ca e soare sau ploua iar preturile sunt pentru toate buzunarele. In caz ca nu stii, afla ca tot ce inseamna comert in zona centrala e prohibitiv ca pret pentru oradeanul de rand (de asta singurele care merg sunt sh-urile si amaneturile). Oradeanii chiar sunt saraci dar tu nu ai cum sa realizezi acest lucru in ignoranta ta. Mai fa-o si pe asta si ai asigurat falimentul in zona. Esti tare.
Postat 10 August 2017, 23:03 de User anonimizat
Puterea exemplului
Asa e d-le primar, centrul trebuie populat, mai ales seara si in "uichend". Interesant e ca nu v-ati gandit sa incepeti din ograda proprie. Nu stiu cum se face dar pentru artileria grea a votantilor de dreapta, care prin definitie nu sunt bugetari cu program de lucru de 8 ore, nu ati conceput un serviciu de incasari impozite si taxe cu un orar adecvat. Sper ca ati sughitat vartos vinerea trecuta, pe la patru jumate. Si va dau un pont, hai nu va speriati, vi-l dau nu vi-l vand. Uite, pe motiv ca am fost sa platim taxele putem justifica nevestelor timpul petrecut la bere. Iar matale impusti trei iepuri dintr-o lovitura: incasezi taxele, asiguri musterii teraselor si, nu in ultimul rand, recuperezi votantii. Sigur ca in toata vanatoarea asta ogarii dvs. vor fi nemultumiti, dar sper sa vedem si noi odata ceea ce ne tot propovaduiti: ca la voi politicienii camasa nu e mai aproape decat haina. Si daca nu, macar sa vedeti prima data barna din ochiul vostru.
Postat 10 August 2017, 21:53 de FaBULA
La Oradea pana si minunile pot tine mai mult de 3 zile!
Economia ca domeniu tine de cerere si oferta asa incat, impresia ca disparitia second-handului si amanetului in zona centrala a unui oras ar duce la cresterea atractivitatii comerciale, este vecina cu tembelismul celor care isi imagineaza ca a bea cafea seara este mai sanatos decat in timpul zilei. Apoi, mai vine tembelul cu ideea ca o crestere a impozitului la spatii comerciale, in situatia in care chiriasii nu sunt nicidecum cat frunza si iarba in raport de proprietari, va obliga potentialii utilizatori sa se bage in afaceri, iar detinatorii sa scada chiriile platind aiurea la nivelul evaluarilor teoretice. Nu in ultimul rand, la ce trebuie o reglementare de viteza intr-un oras sufocat in care melcii sunt chiar vitezomani fata de conducatorii auto. Jenanta aparitie a edilului sef care, din din cele patru laturi ale patratului care simbolizeaza capul lui supraexcitat, se incurca de asa natura in propria-i nestiinta, incat o sa ramana la final din el strict o linie de proasta amintire.
Postat 10 August 2017, 20:20 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON