URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 AUGUST 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când nu mai au argumente, adversarii primarului îl acuză că e un biet ţăran de la Birtin. De curând, Bolojan a anunţat că vrea să asaneze centrul oraşului de dughene, de magazine second hand şi de spaţii părăginite de ani buni. Reacţia a fost dură din partea inamicilor, semn că nu sunt altceva decât nişte peizani neintegraţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dincolo de perdeaua de fum, problema există şi se agravează zi de zi. Lipsa autostrăzilor şi îmbătrânirea infrastructurii feroviare fac ca România să bată, efectiv, pasul pe loc. Deşi e la mintea cocoşului că reţeaua de autostrăzi şi cea de cale ferată sunt pentru economie la fel de vitale ca arterele sanguine pentru organismul uman, cei puşi să le îngrijească şi dezvolte nu mişcă un deget în acest sens.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de prima ediţie, când am stat înghesuiţi pe scaune de plastic lângă statuia din Parcul 1 Decembrie, Caravana Next de anul acesta a fost o întâmplare mult mai plăcută. Parcul Cetăţii e foarte potrivit pentru proiecţii în aer liber: eşti în centrul oraşului, dar nu e nici gălăgie, nici poluare, nu deranjezi pe nimeni, nu te deranjează nimeni şi, parcă, iarba verde te face să simţi că eşti plecat din oraş.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut
Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a stabilit că pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate hotărârile pronunţate în apel în litigiile evaluabile în bani, indiferent dacă acestea sunt pronunţate de către curţi de apel sau de către tribunale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Căpuşele sunt vectorii unor boli grave, dar de cele mai multe ori reacţia locală produsă de muşcătură se limitează la o simplă roşeaţă cu senzaţie de mâncărime care dispare în decurs de câteva zile în lipsa suprainfecţiei bacteriene. În condiţiile neîndepărtării la timp a căpuşei, se poate ajunge la paralizie respiratorie şi deces (rata mortalităţii este de circa 10%, majoritatea deceselor producându-se la copii).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Studiu extrem de controversat, apărut în această lună: Oameni de ştiinţă din SUA au prelevat celule de piele de la bolnavi de schizofrenie şi le-au injectat în creierul unor şoareci. În mod surprinzător, şoarecii care au primit celule de la pacienţii cu schizofrenie au început să manifeste simptome similare cu boala în cauză: somn deranjat, teamă faţă de străini, anxietate ridicată, efort în a reţine lucrurile nou-învăţate şi alte asemenea caracteristici.
19 Iunie 2017, 10:58

Arbitrii bihoreni s-au "duelat" la fotbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce şi-au încheiat sezonul competiţional 2016-2017, "cavalerii fluierului" din cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Bihor s-au duelat între ei, într-un meci de fotbal pe care l-au organizat sâmbătă pe stadionul de la Universitatea din Oradea.

Cele două echipe, una formată din arbitri până în 30 de ani (Under 30), iar cealaltă cu arbitri peste 30 de ani (Over 30), au oferit un frumos spectacol fotbalistic, etalând un joc sportiv şi tehnic.

Meciul a fost arbitrat de brigada condusa de Vasile Cozac, avându-i asistenţi pe Diana Ilie şi Marius Soos, iar partida s-a desfaşurat într-o sportivitate totală, arbitrul de centru nefiind nevoit să arate nici măcar  un cartonaş galben.

Până la urmă, experienţa a triumfat în acest joc, cei din echipa Over 30 învingându-i pe partenerii lor mai tineri, cu 4-1, după ce şi la pauză conduceau cu 2-1. Două goluri au fost marcate de Cheregi, iar Matica şi Roşu au înscris şi ei câte un gol pentru formaţia mai experimentată, în timp ce pentru Under 30 unigul gol al disputei l-a reuşit Belenesi.

Meciul a fost supervizat de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Radu Bitea, şi preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitrii, Ioan Pirtea, aceştia fiind însoţiţi însă şi de alţi observatori activi.


Au evoluat echipele:

Over 30 - Mudura, Timar Ov., Buescu, Ardelean, Pirtea M, Gozman, Roşu, Costandache, Matica, Cheregi, Gallovits. Au mai jucat: Marcu, Cormos, Toia, Bandula, Ciuciu şi Ghenţ.

Under 30 - Maxim, Faur, Barar, Veres, Mangra, Platon, Tocuţ, Baciu, Beleniesi, Mitra, Demian. Au mai jucat: Zah, Marchica, Kelemen, Sipos, Terici şi Pop.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
conter
FOTO BIHOREANUL
  • Poliţia Bihor are radar - pistol, care 'miroase' vitezomanii de la 1200 de metri chiar și noaptea (FOTO / VIDEO)
  • 'În această seară vorbim despre un vis': Mihai Neamţu a lansat 'Fenomenul Trump' la Primăria Oradea (FOTO)
  • Valea Ierului, la Oradea: Prima zi a Carnavalului Florilor a adus meşteri şi comercianţi unguri în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Mai avem nevoie şi de iarbă! Lucrările la pista de alergare din parcul Brătianu distrug zone verzi (FOTO)
  • Turist cu piciorul fracturat, salvat de la Cetăţile Ponorului, după o intervenţie de 5 ore (FOTO)
  • Madrugada Concept a deschis cel mai modern showroom de tâmplărie PVC şi aluminiu, pe Calea Aradului nr. 4 (FOTO)
  • Noi 'angajaţi' la Jandarmeria Bihor: doi căţei rottweiler vor însoţi jandarmii în misiuni (FOTO/VIDEO)
  • Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO)
  • Un nou accident la intersecţia bulevardului Magheru cu Parcul Traian din Oradea: Un Audi a intrat în plin într-un Peugeot (FOTO)
  • Drumul spre o casă: Drama familiei care locuia sub Podul Prezan sensibilizează autoritățile şi câţiva binevoitori (FOTO)
TIMP LIBER
Timp liber
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 3.9079 RON
  • 1 EUR = 4.5881 RON
  • 1 HUF = 0.0151 RON