URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2017, 09:25

Şapte tinere dichisite au reînviat povestea Sânzienelor în zona centrală a Oradiei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acţiune inedită, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, de Sânziene. Şapte tinere au reînviat, vineri seară, tradiţia acestei sărbători prin centrul Oradiei, atrăgând privirile trecătorilor şi împărţind flori şi poveşti despre această sărbătoare.

Obicei răspândit

Tinerele - Violeta Gherman, Ioana Urs, Roxana Berinde, Alexandrina Chelu, Andreea Chişe, Andrada Oros şi Bianca Popa - s-au îmbrăcat ca nişte zâne şi au ieşit să împartă materiale cu privire la obiceiuri şi superstiţii legate de această sărbătoare. "Deoarece data de 24 iunie a fost declarată ziua internaţională a  IEI, zi care este strâns legată de cea a Sânzienelor, fetele care au ajutat la promovarea acestei sărbători, au purtat costume populare de culoare albă şi coronită din flori de sânziene, astfel promovând atât sărbătoarea sânzienelor, cât şi cea a IEI", a precizat Mircea Jacan, şeful Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor.

Zâmbitoare şi dichisite cele 7 tinere au defilat din Piaţa 1 Decembrie pe traseul Piaţa Unirii - Calea Republicii - str. Iosif Vulcan - strada Libertăţii - Podul intelectualilor - Piaţa 1 Decembrie, atrăgând privirile trecătorilor şi oferind detalii despre această sărbătoare tuturor curioşilor.

"Pe lângă explicaţiile aferente, s-au împărţit flori specifice acestei sărbători, şi anume sânzienele, toate acestea alături de îndemnuri de a practica obiceiurile legate de această săbătoare, obicei care implică deţinerea unei astfel de flori, de exemplu, punerea sub pernă a acestei flori, pentru ca fetele nemăritate să îşi viseze ursitul", a mai explicat Jacan.

Cele 7 "sânziene" nu doar că au promovat această sărbătoare, ci au şi practicat unul dintre obiciurile ce au loc la această dată, la finalul itinerarului, când, şi-au aruncat coronitele din flori de sânziene într-o apă curgătoare (Crişul Repede), pentru a avea viaţă lungă, liniştită şi prosperă.

Intitulată sugestiv "Sânzienele. Sărbătoarea soarelui. Florile soarelui şi lunii", iniţiativa a aparţinut folcloristului Crăciun Parasca.

Zâne bune, zâne rele

CJCPCT aminteşte, într-un comunicat, că Sărbătoarea Sânzienelor (sunt zâne bune sau rele) sau Drăgaica este sărbătorită de români în fiecare an pe 24 iunie. Aceasta este cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului, care coincide ca dată cu Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, iar dacă această zi nu este sărbătorită cum se cuvine, sânzienele se supără şi pot îmbolnăvi oamenii.

Oamenii împletesc cununi din flori de sânziene pe care le aruncă pe casă, dar nu pentru moarte, ci pentru viaţă şi dragoste.

Femeile aruncă pe casă cununile împletite, iar fetele pe apă curgătoare, pentru a-şi cunoaşte ursitul. În cazul în care cununile vor cădea de pe acoperiş, este semn de moarte, dacă vor rămâne, va trăi. Fetele pot să afle când se vor mărita cu ajutotul cununilor aruncate pe casă, anii care vor trece până la nuntă fiind echivalenţi cu căderile cununei, iar dacă cununa va rămâne de la prima aruncare, se va mărita în acel an.

Totodată, cununile pot fi aşezate la poartă, la uşile grajdurilor şi la icoane, pentru a fi protejată întreaga familie de rele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON