URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 18 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.
Zic şi eu
Adrian Cris
Numirea lui Florian Bodog ca ministru al Sănătăţii era omagiată într-un jurnal local, acum 10 luni, pe motiv că va face cinste oraşului şi "lobby" pentru dezvoltarea Facultăţii de Medicină şi a spitalelor din Bihor. Cunoscând personajul, prognozam însă că efectele vor fi contrare şi iată că aşa e: nu doar că s-a umplut de ruşine (şi ne face, implicit, de râs) cu noul scandal de plagiat, ci se şi dovedeşte complet lipsit de orice rezultat.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animalele infectate (sălbatice sau domestice) sau prin pătrunderea salivei infectate într-o rană deschisă sau în mucoasă. Virusul rămâne o perioadă de timp la nivelul locului de pătrundere în organism înainte de a ajunge la creier, unde provoacă o meningoencefalită ireversibilă, fatală în 5 până la 20 de zile.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.
13 August 2017, 11:59

Printre dealuri şi doline: Bihorenii, invitaţi să pedaleze la Coleşti

Printre dealuri şi doline: Bihorenii, invitaţi să pedaleze la Coleşti Tăul din mijlocul satului Coleşti, de lângă Vaşcău, este locul de întâlnire al bicicliştilor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor îi invită pe bihorenii pasionaţi de ciclism la o nouă ediţie a evenimentului "Redescoperă Bihorul pe bicicletă". De această dată, doritorii vor pedala printre dealurile şi dolinele din jurul satului Coleşti, din Munţii Codru Moma.

Tura pe biciclete va porni sâmbătă (19 august) la ora 11, de la tăul din sat şi se va face pe traseul Coleşti - Platoul Vaşcău - Sat Izbuc - Sat Călugări - Mănăstirea Izbuc şi retur. "Este un traseu uşor, care se parcurge în cea mai mare parte pe asfalt şi care oferă peisaje naturale specifice. În plus, se va vizita Mănăstirea de la Izbuc, cu bisericile de piatră şi lemn", arată organizatorii.

Lungimea traseului este de 25,2 km, din care distanţa în urcare este de 6,2 km, cea în coborâre de 9,6 km, iar lungimea de drum orizontal este de 9,4 kilometri. Se recomandă folosirea bicicletelor MTB sau trekking, dotate inclusiv cu cauciucuri subţiri, necramponate. Din cauza diferenţelor de nivel, nu se recomandă bicicletele de oraş.

Transportul turiştilor din Oradea spre Coleşti şi retur se va face cu un autobuz. Preţul călătoriei este de 30 de lei pentru o persoană, dus-întors, şi se va achita la urcarea în autobuz. Bicicletele vor fi transportate cu ajutorul a două remorci ataşate autocarelor şi o camionetă cu remorcă asigurată de Bellotto Marghita. Formularul de înscriere poate fi accesat aici.

"Recomandăm bicicliştilor să completeze din timp acest formular, locurile sunt limitate. Înscrierea pentru transportul cu autocarul se va termina în momentul în care sunt 100 de persoane înscrise. Pentru a putea gestiona evenimentul îi rugăm pe toţi participanţii să completeze formularul de înscirere indiferent de modul cum vor ajunge la Coleşti", mai transmit organizatorii. Cei care vor merge cu autobuzul vor porni la ora 7.30 din faţa Universităţii din Oradea, iar întoarcerea este programată  la ora 18:30.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, cicliştii vor vizita Platoul Vaşcău, Portalul Peşterii Câmpeneasca, Mănăstirea Izbuc, Biserica de lemn din curtea lăcaşului de cult şi vor degusta produse culinare tradiţionale pregătite de localnici.

Cei care vor rămâne peste noapte vor avea la dispoziţie, gratuit, o zonă de camping cu apa potabilă şi toaletă. Ei vor putea participa, sâmbătă seară, la un foc de tabără şi un concert live, iar duminică vor merge la o drumeţie prin Munţii Codru Moma, prilej cu care vor putea fi admirate peisaje pitoreşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii

FOTO BIHOREANUL

  • Nu uitaţi de sărmani! Piaţa Unirii, loc de rugăciune pentru săracii Bihorului (FOTO/VIDEO)
  • Negocierile au eşuat! Conducerea OTL va cere Tribunalului să declare protestul ilegal (FOTO)
  • Opoziţia liberală nu l-a validat pe înlocuitorul Anei Maria Tiron în Consiliul Judeţean. Mang: 'Indiferent de ce spune instanţa, doamna Tiron este dată afară' (FOTO)
  • Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
  • Scene sumbre: Zeci de porumbei morţi, în parcurile şi scuarurile din Oradea (FOTO)
  • Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
  • Feli a încins o 'horă rock' la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
  • Târgul Pălincarilor: Parcul Nicolae Bălcescu s-a umplut de lume (FOTO)
  • Accident cu 5 maşini pe strada Vladimirescu (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON