URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 29 IUNIE 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lichelele de politicieni convoacă de urgenţă duminica Parlamentul, să-şi scape pielea, dar pentru o problemă atât de gravă de sănătate publică precum epidemia de rujeolă nu-şi bat capul nici în mijlocul săptămânii. Iar Florian Bodog, în cele 6 luni cât a stat ministru, nu a reuşit să procure vaccinurile necesare, fiind preocupat mai degrabă să se bată cu Arafat pentru achiziţionarea unor ambulanţe. Prietenii ştiu de ce.
Zic şi eu
Adrian Cris
Aţi văzut vreodată un alcoolic căruia îi ard buzele după o cinzeacă, dar lefter şi în plus şi cu vechi datorii făcute pe caiet şi lăsate neachitate, milogindu-se la crâşmarul din cartier să-i dea o Săniuţă în schimbul hainelor de pe el, başca al tabloului de familie? Mie în postura asta - total degradantă, ba şi cu nădragii uzi - mi s-a părut PSD-ul când a promis UDMR că-i va da, în schimbul unor voturi la trântirea Guvernului, tot ce-au visat toţi Hunorii încă din burta mamei.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în Cetate, înainte de concertul lui Harry Tavitian, de la "Zilele Sfântului Ladislau", eram la standul de bere. Coadă scurtă, servire rapidă şi eficientă, executată de două fete şi un băiat. Ajung în faţă însetat: "Daţi-mi, vă rog, tot butoiul!". Pe feţele celor trei nicio reacţie. Mai încerc o dată, râzând...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre noua versiune de mobil a site-ului eBihoreanul.ro?







De stiut
Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În această perioadă de criză politică la nivel guvernamental, revin în discuție ipotezele în care poate înceta madatul guvernului acordat în urma votului de investitură din parlament. În urma revizuirii din 2003, Constituția României este mult mai strictă cu privire la situațiile în care poate înceta acest mandat, primul ministru neputând fi revocat nici de președinte și, cu atât mai puțin, de partidul care l-a propus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Răspândirea tehnologiilor bazate pe electricitate a dus la creşterea numărului de accidente. Circa o treime din traumatismele datorate curentului de înaltă tensiune apar la electrotehnicieni, o treime la muncitorii din construcţii, iar restul accidentelor nu sunt legate de locul de muncă.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cunoscute în limbaj popular drept "fetişuri", parafiliile sunt impulsuri sexuale regulate şi intense, fantezii şi comportamente sexuale legate de persoane, părţi ale corpului, obiecte, suferinţa sau umiliera altora sau a sinelui şi alte asemenea comportamente sau fantezii care ies din ceea ce este considerat drept "normă". Printre cele mai cunoscute parafilii se numără sadismul și masochismul.
19 Iunie 2017, 09:00

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 19-25 IUNIE

ZILELE SFÂNTULUI LADISLAU

Luni: ora 16.30 Depunere de coroane, statuia Sfântului Ladislau, Bazilica Romano-Catolică, 17.30 vernisajul expoziţiei Fresce cu Sfântul Ladislau din Bazinul Carpatic, Biserica Romano-Catolică, Cetatea Oradea, ora 19 Gala de deschidere "Zboară păunii", Teatrul Szigligeti, artiştii Ansamblului Folcloric de Stat din Ungaria

Marţi: Ziua designului: ora 15 vernisajele expoziţiilor 100% made in Transilvania, Tabăra de design de la Cernat, Photo Ludens, ora 15.45 vernisajul expoziţiei ArtGenerator 3, Cetatea Oradea, ora 19 vernisajul expoziţiei Mercedes design, Universitatea Partium

Miercuri: ora 18 vernisajul expoziţiei Sfântul Ladislau – Legenda, Cetatea Oradea; ora 19 Gală de operetă al Operei Maghiare Cluj-Napoca, Cetatea Oradea; ora 18 Freedom - Cină cu bere, Bodega

Joi: ora 18 Sfântul Ladislau şi Oradea în cărţi poştale vechi - lansare de album; ora 20 Legende despre Sfântul Ladislau orchestrate în manieră jazz, cu Harry Tavitian, Mizsei Zoltán, Andrejszki Judit, Balázs Elemér Group, Cetatea Oradea

Vineri: orele 11-20 Târg meşteşugăresc - Tradiţii din mână-n mână; ora 12 vernisajul expoziţiei Comorile din Debrecen şi Hajdú- Bihar; orele 14-20 Demonstraţii de meşteşuguri; ora 15 "E frumos păunul fiindcă-i sunt aurii penele..." spectacol al  ansamblului Szeredás; ora 16 Vizită ghidată în cimitirul evreiesc neolog; ora 17 Concert pentru copii Libavonat, ora 17.30 Concert Loyal, ora 19.30 Concert Pannonia Allstars Ska Orchestra - PASO, ora 21.20 Concert Anna and the Barbies, Cetatea Oradea

Sâmbătă: orele 9-14 Degustarea aromelor maghiare - Gătit cu bucurie; orele 10-20 Târg meşteşugăresc - Tradiţii din mână-n mână; orele 10-16 Tiparniţa din Vizsoly; orele 11-16 Competiţie de orientare în alergare; orele 11-13 Întâlnirea orădenilor de pretutindeni; orele 12 şi 15 Descoperirea Palatului Princiar; ora 12 Concert Hollóének Hungarica; ora 13 Concert pentru copii Evilági; ora 14 Finala Campionatului Naţional Stihl Timbersports; orele 14-20 Demonstraţii de meşteşuguri; ora 16 De la răsărit la apus – spectacol Ansamblul Hajdú din Debrecen; ora 18.30 Degustare de vin cu Dúzsi Tamás; ora 19 Concert KFT; ora 21 Concert Demjén Ferenc, Cetatea Oradea

Duminică: orele 9-10 Parada vitejilor Sfântului Ladislau, cu muzicieni şi dansatori, anunţarea sărbătorii Regelui Sfânt, de la magazinul Crişul, Republicii, Cetatea Oradea; orele 10-20 Târg meşteşugăresc – Tradiţii din mână-n mână; orele 10-16 Tiparniţa din Vizsoly; ora 10.30 turul Frumuseţile Parisului de pe malul Peţei; orele 11-12 antrenament fitness; orele 12 şi 15 Descoperirea Palatului Princiar, ora 12 dansuri medievale şi cântece medievale, demonstraţii de meşteşuguri; ora 16 Concert pentru copii Tompeti, Cetatea Oradea, şi Trecut viu: Vizită ghidată în Vila Darvas - La Roche; ora 17 Concert de muzică veche - Musica Historica, concerte Metropol, Omega, Cetatea Oradea

Evenimente pentru copii

Sâmbătă şi duminică, orele 10 şi 20, activităţi precum meşteşugărit, jocuri medievale, proiecţii de poveşti animate, teatru de păpuşi, Cetatea Oradea

Sâmbătă: de la ora 10 Body Art cu Molnár Andrea, 11 Hatha-Yoga cu Ertsey Zsolt, 16 Hatha-Yoga Flow cu Renata Coznici

Duminică: ora 10, Energizing Morning Hatha-Yoga cu Renata Coznici, ora 16 Body Art cu Molnár Andrea, ora 17 Hatha-Yoga cu Ertsey Zsolt


EVENIMENTE

Spectacol de operă Silvia – Prinţesa Ceardaşului, de Emmerich Kalman, susţinut de Opera Română Craiova, regia Andras Kurthy, conducerea muzicală Alexandru Josub, sâmbătă, ora 19, Sala Mare a Teatrului Regina Maria

Spectacol de operă Tosca în 3 acte, de Puccini, susţinut de Opera Română Craiova, regia Tamas Ferkay, duminică, ora 19, Sala Mare a Teatrului Regina Maria

Spectacol de operă Don Giovanni, de W.A. Mozart, regia Carmen Vasile, susţinut de studenţii clasei de operă coordonaţi de conf. univ. dr. Carmen Vasile, marţi, ora 19, Filarmonica de Stat Oradea

Stand Up Comedy cu Badea şi George Tănase, marţi, ora 20.30, Restaurant Coquette

Summer Fresh Party, vineri, ora 18.30, Lords Pub

Syn Ze Sase Tri/Diseased Mind, live, sâmbătă, ora 19, Moszkva Cafe

The Rock Tribut AC/DC live at Bike Fest, vineri, ora 00, Black Eagle

Treasure Hunt, sâmbătă, ora 11, Parcul I.C. Brătianu

La CoteţTrophy – turneu de fotbal în scop caritabil pentru copiii de la Asociaţia Down Oradea, sâmbătă, ora 10, terenul 5x5 Sintetic Ioşia

Bijuterii muzicale cu tema Seara Excelenţei - Vincit Omnia Veritas, miercuri, ora 17, Muzeul Memorial "Aurel Lazăr"


TEATRUL REGINA MARIA

FESTIVALUL DE TEATRU PENTRU COPII ARCADIA

Povestea porcului, Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, Trupa Marionete, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

Fata babei şi fata moşneagului, Teatrul pentru copii "Ciufulici" Ploieşti, duminică, ora 11, Sala Arcadia


FILARMONICA DE STAT

Închiderea stagiunii - Festival Beethoven, dirijor Gabor Ferenc (Germania), solist Balog Jozsef pian (Ungaria). Din program: Coriolan, Concert nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37, Simfonia a VII-a în La major, op. 92, joi, ora 19, Sala Enescu-Bartok


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia artistului fotograf Flavian Savescu (Reşiţa) (până în 7 iulie)

MUZEUL CETĂŢII ŞI ORAŞULUI ORADEA

expoziţia de caricatură "C’est la vie!", 26 de lucrări în format A3, pe tema vieţii de zi cu zi, taxe şi impozite etc, semnate de Viorel Chiricuţă – Chiri

expoziţia "Enigmele mărgelelor" a artistei plastice Mariana Casian, 70 de tablouri realizate din mărgele de 1 şi 2 mm (până în 30 iulie)

expoziţiei de grup StagiART, lucrări de pictură, grafică, sculptură, tapiserie, creaţie vestimentară, instalaţie, bijuterie de autor şi fotografie, în diverse genuri şi tehnici, Galeria de Artă Contemporană (până în 15 iulie)

expoziţia de artă fotografică "Fabula Mundi" semnată Ştefan Weiss (Franfurt am Main), 177 fotografii color în format 30/45, structurată în "Povestea lumii" pe 3 capitole "Ovidius - Metamorphoses", "Dante – Divina Commedia", "Proust – A la recherche du temps perdu", sala Colecţiei de Tehnică şi artă fotografică "Ştefan Toth Istvan" (până în 15 iulie)

expoziţia de examen a absolvenţilor cursului de fotografie seria D/2017, condus de Ştefan Toth, în organizarea Clubului Fotografic Nufărul (până în 30 iunie)

expoziţia de machete "O mică istorie a automobilului", peste 500 de machete, modele de referinţă din istoria automobilului, realizate de producători din întreaga lume la diferite scări: 1:18, 1:24 şi 1:43 (până în 30 iunie)

expoziţia "Copilăria în Epoca de Aur", obiecte care amintesc de copilăria anilor ’70-’80, jucării, manuale şcolare, rechizite, colecţii de timbre, proiecţie de diafilme şi filme, şi expoziţia "Magazinul Mixt" - o întoarcere în trecutul bunicilor şi părinţilor, în atmosfera sumbră a unui magazin sărăcăcios

expoziţia permanentă „Biserici în palat – cercetări arheologice în Palatul Princiar”, vase de lut, monede, fragmente de sculpturi şi de fresce din Biserica Sfânta Maria Mică

expoziţia memorială „Rezistenţă şi represiune în Bihor”

expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie

expoziţia Bisericii Reformate Oradea

expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea

Muzeul Pâinii

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

Noul sediu

Scoarţe tradiţionale din Basarabia (sec. XIX-XX)

Piese de port popular maghiar din colecţia Muzeului Deri din Debreţin (sec. XIX-XX)

Pictori şi sculptori orădeni care au activat între 1950-1980

Donaţia sculptorulio Iosif Fekete (1903-1979)

Expoziţia retrospectivă a graficianului orădean Nistor Coita (1943-2013)

Palatul Baroc

expoziţia Liceului de Arte: Împreună susţinem excelenţa

Colecţia sculptorului Ingo Glass: Arta concretă - geometrică (până în 8 iulie)

Valori patrimoniale din colecţia de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, icoane pe sticlă, ouă încondeiate şi tehnică agricolă

Muzeul Memorial "Iosif Vulcan"

expoziţia Seriile Revistei „Familia” şi expoziţia de grafică şi poezie, de Florin Pucă şi Teodor Pâcă. Colecţia de manuscrise, artă şi literatură Lazăr Cârjan

Muzeul Memorial „Ady Endre”

expoziţia dedicată memoriei lui Ferenc Puskas

Muzeul Memorial "Aurel Lazăr"

expoziţiile „Arta 1900 şi Oradea. Secession-ul” şi „Primăvara întregirii”

 

CLUBURI

URBAN PLACE: vineri Retro Party cu DJ Breathe, ora 22

LORD’S PUB: marţi Smart Tuesday, ora 20.30; vineri şi sâmbătă Distracţie la Lord’s, ora 22

THE PIPE: sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri şi sâmbătă Party, ora 22.30

LOKAL PUB: duminică DJ Party, ora 20

JUICE PUB: vineri Party, ora 22; sâmbătă Illegal Saturday, ora 22.30

HANGAR PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

EDISON PUB: joi All Night Groove cu DJ Breathe, ora 21; vineri, sâmbătă, Party, ora 20

QUEEN’S PUB: vineri Party, vineri, ora 22

BOUND CLUB: vineri Party, ora 22

BLANC COFFEE: vineri, sâmbătă Party in the House, ora 23

SHADOWS CLUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 21

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 23

CLUB LIFE: vineri Seară de manele cu Blaga de la Oradea&Speedy Band, Dj Manelo, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

STEAM BAR: miercuri Pub Quiz, ora 22


CINEMA PALACE 19-22 iunie

RECOMANDĂRI

Transformers: Ultimul cavaler

Transformers: Ultimul cavaler zdruncină din temelii universul francizei și redefinește ceea ce înseamnă să fii erou. Oamenii sunt în război cu Transformerii și Optimus Prime a dispărut. Cheia salvării viitorului nostru e adânc îngropată în secretele trecutului, în istoria neștiută a Transformerilor pe Pământ. Cei pe umerii cărora cade uriașa misiune de a salva lumea noastră formează o alianță căreia nu i se dau prea multe șanse: Cade Yeager, Bumblebee, un lord britanic, și o profesoară de la Oxford. În viața oricui vine un moment când suntem chemați să facem un gest eroic.

Regia: Michael Bay

Distribuţia: Mark Wahlberg, Laura Haddock, Isabela Moner, Anthony Hopkins

Câinele... sau viaţa

Steve Ford este un detectiv privat din Los Angeles a cărui viață personală, dar și profesională e dată peste cap când multiubitul său câine, Buddy, e furat de o bandă periculoasă. Urmează o avalanșă de evenimente, care mai de care mai periculoase, dar și mai amuzante: ca să-și recapete cățelul, Steve e nevoit să negocieze cu răpitorii, în timp ce se trezește vânat de doi frați răzbunători, de oamenii unui cămătar, cărora li se adaugă un șir întreg de personaje extrem de dubioase. Steve ne arată ce înseamnă să întreci orice limită când e vorba să-ți aduci înapoi acasă cel mai bun prieten (al omului)...

Regia: Mark Cullen

Distribuţia: Jason Momoa, Bruce Willis, John Goodman


PROGRAM

Transformers: Ultimul cavaler 3D, avanpremieră, joi 19.50, 22.20

Câinele... sau viaţa! avanpremieră, miercuri 19.50; joi 20.10

O noapte nebună, nebună premieră, luni-joi 12.45, 14.45, 18.50, 20.45, 22.40

Unlocked premieră, luni-miercuri 12, 17.55, 20.10, 22.05; joi 12, 13.40, 15.35, 17.55, 19.35, 22

Maşini 3, dublat, 3D, premieră, luni-joi 10.55, 12.15, 13.55, 16, 18.05

Overdrive premieră, luni-joi 10.50, 15.10, 17.30, 19.20, 21.10, 22.55

Mumia luni-joi 14.20, 16.20, 18.20, 20.20, 22.20

Wonder Woman 3D, luni-miercuri 17, 21.40; joi 17

Baywatch luni, marţi 19.30; luni-joi 11.30, 16.40

Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar 3D, luni, marţi 11, 15.30, 19.50, 22.10; miercuri 11, 15.30, 19.30, 21.40; joi 11, 15.30, 21.30

King Arthur: Legenda sabiei luni-joi 13.05

Deep: O aventură nesfârşită, 3D, dublat, luni-joi 10.30

The Boss Baby dublat, luni-joi 10.20, 13.20

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
conter
FOTO BIHOREANUL
  • Mai mare nu se poate! Campionul de culturism Ion Marin a deschis cea mai mare sală de fitness din regiune, pe 2.500 metri pătraţi (FOTO)
  • Ziua drapelului: Oficialităţile judeţului, în frunte cu subprefectul Iulius Delorean, au sărutat Tricolorul (FOTO)
  • Tengo Salonta a câştigat etapa a doua din Interliga de futnet (FOTO)
  • A început Bacalaureatul! Peste 4.200 de absolvenţi bihoreni susţin primul examen scris (FOTO)
  • Plin de lume! Legendara trupă ungară Omega a făcut show de zile mari la Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Vitejii Sfântului Ladislau au ieşit la paradă prin Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Hora mare pe motoare! Cargo a 'turat' la maxim atmosfera Bike Fest X 3 (FOTO / VIDEO)
  • Sute de motociclişti s-au distrat la Bike Fest, în Băile 1 Mai (FOTO / VIDEO)
  • Exerciţiu reuşit al Serviciului de Ambulanţă, la Hotel Perla din 1 Mai: Un tânăr a fost salvat de la înec, după ce a fost lovit de un amic (FOTO / VIDEO)
  • Şapte tinere dichisite au reînviat povestea Sânzienelor în zona centrală a Oradiei (FOTO)
TIMP LIBER
Timp liber
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 4.0522 RON
  • 1 EUR = 4.563 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON