URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iunie 2017, 16:31

Vaccinuri, ioc! Ecaterina Andronescu s-a lămurit că ministrul Florian Bodog a minţit-o

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ecaterina Andronescu, senator şi vicepreşedinte PSD, a constatat că ministrul Sănătăţii a mințit-o acum două seri, când îi spunea la telefon, în timp ce ea se afla la emisiunea Jurnalul de seară, că nu e nicio problemă cu vaccinurile și că ele se găsesc.

Între timp, Ecaterina Andronescu a verificat şi a constatat că lucrurile nu stau aşa. A mărturisit asta tot la Digi24, în emisiunea În faţa ta, un interviu care va fi difuzat, duminică, după ştirile orei 13.00.

„Nu m-a asigurat pe mine, l-ați auzit și voi pe ministrul Sănătății spunând că e rezolvată. M-am interesat: sunt farmacii în care se găsesc, sunt medici de familie care au de regulă vaccinuri în cantități insuficiente. Suntem departe de a spune că problema vaccinurilor e rezolvată”, a spus Ecaterina Andronescu.

„Am discutat cu lanțurile de farmacii. Ele spun așa: în unele din farmacii avem vaccinuri, în altele nu avem. Medicii de familie spun că sunt insuficiente. Au zis: am două doze de vaccin și am șapte copii de vaccinat. Nu doar că m-a dezamăgit, dar m-a și pus într-o situație destul de delicată, pentru că eu am crezut”, a adăugat ea.

Acum două seri, invitată la Jurnalul de seară, Ecaterina Andronescu l-a sunat personal pe ministrul Sănătății, chiar din studio, în timpul emisiunii, să afle cum stau lucrurile cu criza despre care vorbeau ceilalți participanți la emisiune. Ministrul i-ar fi spus că sunt destule vaccinuri.

În realitate, reporterii Digi24 au constatat, la o verificare rapidă, că nu sunt destule, nici la medicii de familie, nici în farmacii, pentru părinții nevoiți să le cumpere, deși ele trebuie asigurate gratuit de stat.

„Lipseşte vaccinul tetravalent. Nu mai avem vaccinuri pentru copiii de 14 ani, expiră la sfârşitul acestei luni. Nu avem vaccin pentru gravide sau pentru plăgi. Şi vaccinul ROR şi hexavalent este în cantităţi insuficiente. Eu îmi trimit pacienţii, că-i mai aproape, până la Ruse. Colegii din Ardeal îi trimit în Ungaria”, a declarat Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii pentru Medicina Familiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
bodog
un taran parvenit fost brancardier
Postat 25 Iunie 2017, 08:11 de gicacontra
Nu fiți îngrijorați!
Departe de a fi vre-o tragedie, asta este o binecuvântare! Lipsa vaccinurilor = lipsa autismului. Întrebați părinții unui autist prin ce trec. Cunosc astfel de cazuri, este îngrozitor.
Postat 23 Iunie 2017, 20:50 de Oarecine
grav
si de vina sunt parintii care nu vor sa-si vaccineze copii (aia 20 de ciudati cu protestele), nu statul pentru lipsa lor, nu?
Postat 23 Iunie 2017, 20:36 de unu
bodog si targa
Eu cred ca si un post de brancardier este peste posibilitatile mintale si profesionale ale acestui Bodog,
Postat 23 Iunie 2017, 19:06 de andreimagheru
bodog minte pe toata lumea
Pai Bodog minte pe toata lumea. Si minte in toate. In cariera, in politica, in doctorat, in conducerea de doctorate. Dar tot in picioare cade.
Postat 23 Iunie 2017, 19:04 de andreimagheru
Bucuresti oras frumos...
Si asa s-a facut de ras oradeanul nostru si pe plan national ca pe plan local il cunoastem. Daca nu te duce caplul la ceva mai bun urcate pe bicicleta iesi din tara pe unde vrei si in primul sat gasesti vaccinurile pe care inteligenta ta nu le poate aproviziona. Fraierul dupa ce si-a dat demisia, dupa ce guvernul a fost demis prin motiune de cenzura, dupa ce nu a facut nimic bun ca ministru, vrea din nou postul de ministru. Ha ha ha.
Postat 23 Iunie 2017, 18:33 de Ducustrigacucu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON