URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2017, 08:04

Alegeţi la rece! Căldura extremă din această vară i-a determinat pe bihoreni să ia cu asalt firmele specializate în sisteme de climatizare

Alegeţi la rece! Căldura extremă din această vară i-a determinat pe bihoreni să ia cu asalt firmele specializate în sisteme de climatizare LINIA FIERBINTE. Valul de căldură a mărit de patru ori comenzile pentru aparatura de climatizare. "Sunt perioade când primim şi cinci telefoane pe minut. Efectiv am ajuns să refuzăm comenzi", spune administratorul firmei Clima Vlad Serv, Vlad Tanc.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rarisim până anul acesta, codul roşu de caniculă avertizează populaţia că temperaturile exterioare pot ajunge şi la 50 de grade Celsius. Vipia e similară celei de la gura unui cuptor. Respiri abur fierbinte, transpiri abundent, gândeşti lent. Ziua se instalează ameţeala, iar noaptea insomnia.

Cum vara aceasta Bihorul a fost zile în şir sub cod portocaliu, ba chiar cod roşu de caniculă, oamenii au luat cu asalt magazinele pentru a cumpăra aparate de condiţionare a aerului. "În câteva zile vânzările s-au triplat", spune angajatul unei firme de profil. Odată cu vânzările au crescut şi timpul de aşteptare pentru montaj, nerăbdarea clienţilor şi, evident, frecvenţa "ţepelor".

O vară fierbinte

Canicula a făcut ca realitatea să bată cele mai bune previziuni ale furnizorilor de instalaţii de climatizare. Dacă reprezentanţii Depanero, cea mai mare firmă din România, estimau pentru 2017 montarea a 95.000 de aparate la nivel naţional, cu 15.000 mai mult decât anul trecut, vipia prelungită a făcut ca vânzările să explodeze.

Săptămâna trecută, supermarketurile şi magazinele de profil din Oradea se împărţeau, la extreme, fie unele cu rafturi golite, cum s-a întâmplat la Carrefour, fie altele, precum Media Galaxy, care au expus marfa direct pe culoare, aşa încât clienţii să se servească rapid. "Stocurile au fost epuizate repede, necesitând aprovizionarea zilnică", zice reprezentantul unui magazin.

Iei acum, te răcoreşti la toamnă...

Explozia vânzărilor a făcut ca timpul de aşteptare pentru montaj să crească dramatic. Dacă în primăvară acesta se făcea de pe o zi pe alta, acum durează cu săptămânile. "Avem în teren trei echipe cu agenda plină. Dacă faceţi comanda acum, veţi fi programat cel mai repede de luni într-o săptămână", explica vinerea trecută agentul de vânzări al unui magazin de profil.

patronul firmei Clima Vlad Serv, Vlad TancPentru bihorenii care îşi cumpără aparatură din hypermarket aşteptarea e şi mai lungă. "Găsiţi în cutia aparatului un certificat de garanţie cu numere de telefon ale firmelor care fac montajul. Sunaţi şi vă vor programa", îndemna un vânzător. Oficial, firma se mobilizează "în cel mai scurt timp", neoficial asta înseamnă cel puţin două săptămâni de aşteptare. Pentru cei care nu ştiu, peste 80% din montaje în spaţiile casnice se fac în iunie-august, aşa că firmele sunt sufocate de comenzi. "De trei săptămâni sună telefonul non-stop. Dacă un client cumpără aparatul de la noi, îl montăm în cel mult două zile, dacă nu, sunt nevoit să refuz comanda", spune patronul firmei Clima Vlad Serv, Vlad Tanc (foto). Ca urmare, dacă îţi iei un aparat de pe net sau din supermarket, îl vei folosi abia în toamnă...

Firme, meşteri, şmecheri...

În Bihor activează şapte firme specializate în furnizarea şi montarea instalaţiilor de aer condiţionat şi cu o vechime de un deceniu. Numărul ar fi mai mare, însă dat fiind profilul oarecum sezonier al activităţii multe firme apar şi dispar odată cu vara. Suplimentar, în perioadele de vârf apar zeci de meşteri care fac montaje pe PFA ori la negru. Dacă montarea unei instalaţii cu o firmă costă în medie cam 500 lei, "meseriaşii" lucrează mult mai ieftin. Săptămâna trecută, pe OLX se puteau număra peste 20 de anunţuri ale tot atâtor meşteri orădeni cu tarife între 100 şi 300 lei. "Tarifele sunt, evident, de muncă la negru. Cu 200 de lei pentru un montaj nu poţi să-ţi plăteşti şi angajaţii, şi taxele", spune patronul firmei Clima Trade HVAC, Marius Ţenţ.

Culmea, primul perdant nu e statul, ci clientul. Majoritatea frigotehniştilor de ocazie nu sunt autorizaţi să lucreze cu astfel de instalaţii, aşa că dacă taie factură unei companii aceasta nu o poate deconta, iar dacă lucrează pentru o persoană fizică aceasta nu poate beneficia de garanţie.

Zgârcitul mai mult plăteşte...

Profesioniştii recomandă clienţilor să-şi cumpere aparatură prin firme autorizate, care asigură consultanţă, montaj şi service. "Un echipament mediu, al unui brand verificat în 10-15 ani, costă cam 2.000 lei, cu montaj. Ca să economisească, omul îşi ia un aparat mai ieftin, cu 1.400 lei. Dacă plăteşte montajul cu 500-600 lei, cam tot acolo ajunge", explică Marius Ţenţ. Sigur, dacă funcţionează. "Când cumperi printr-o firmă de profil, în cazul unei defecţiuni, aceasta îţi vine acasă, identifică problema şi cel târziu a doua zi înlocuieşte piesa stricată", spune frigotehnistul. Situaţia se schimbă radical în cazul aparatelor cumpărate din magazine. "Dacă s-a stricat, suni la numărul de pe certificatul de garanţie, vine o echipă, demontează aparatul şi-l trimite la service-ul producătorului. Dacă ai noroc, în 21 de zile îl primeşti înapoi reparat, dar plăteşti cam 250 lei montajul şi încă atâta pentru încărcarea cu freon. Aşa că pe un aparat de 1.400 lei cheltui în total cam 2.400 lei fără să-l poţi folosi când e arşiţa mai mare", explică Tanc.

Cele mai mari probleme apar când clientul îşi montează sistemul cu un meşter la negru. "Omul se bucură că şi-a pus aer condiţionat pe bani puţini, dar realizează ce a făcut abia când se defectează. La magazin ţi se cere factura montatorului, iar dacă acesta nu e autorizat pierzi garanţia", explică frigotehnistul. Vara aceasta, de altfel, în Bihor s-au înregistrat peste 70 de asemenea cazuri.

Fără garanţie

Deşi piaţa instalaţiilor de climatizare a crescut exponenţial, numărul reclamaţiilor formulate către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor se menţine totuşi constant. "Anul acesta am primit cam cinci plângeri. În majoritatea cazurilor consumatorii reclamă nerespectarea termenului pentru instalarea aparaturii. Omul şi-o cumpără şi stă cu ea în cutie", spune un comisar, care justifică numărul mic al sesizărilor prin faptul că multe nici nu pot fi înregistrate. "Numeroşi consumatori şi-au montat instalaţiile cu persoane neautorizate, deci nu mai beneficiază de garanţie şi nu mai ai cum să-i ajuţi", explică funcţionarul. Ca atare, păgubitul plăteşte reparaţiile din buzunarul propriu, rămânând şi cu casa încinsă de căldură până găseşte pe cineva să le facă, şi cu banii luaţi după. Şi se poate răcori doar înjurând...


SPERANŢA DE VIAŢĂ
8

ani este durata medie de viaţă a unui echipament climatizare


"Oamenii să fie atenţi. Un model de aparat e mai ieftin pentru că producătorul a făcut undeva economie: ţeava de cupru e mai subţire, plasticul are o calitate mai slabă, iar piesele din interior sunt mult simplificate, afectând calitatea produsului"

Vlad Tanc, frigotehnist


CE-I IEFTIN NU MERITĂ
Apelaţi la specialişti!

Perioadele prelungite de caniculă au transformat instalaţiile de climatizare, tot mai ieftine, într-o necesitate. "Există modele care la apariţia pe piaţă costau 1.000 euro şi acum se vând cu 1.700 lei", spune Vlad Tanc. Potrivit acestuia, preţul unei instalaţii decente începe de la 370 euro şi poate urca până la câteva mii de euro, în funcţie de pretenţii: dacă aparatul e dotat cu invertor care iarna să încălzească, dacă are umidificator şi dezumidificator, wifi pentru programarea de la distanţă etc. În plus, preţul creşte odată cu eficienţa energetică, pentru că o instalaţie poate consuma electricitate de cel puţin 100 lei lunar la o funcţionare de 8 ore pe zi.

Frigotehnistul recomandă achiziţionarea unui aparat prin firme specializate, nu de pe internet: "Au existat multe cazuri în care aparate no name au fost vândute ca fiind de firmă sau în care omul şi-a cumpărat instalaţie cu invertor, dar de fapt nu avea". La fel de important, instalaţia trebuie revizuită periodic: "Aparatura trebuie igienizată măcar la şase luni, iar filtrele curăţate. Revizia trebuie făcută pentru sănătatea utilizatorului şi prelungirea duratei de funcţionare".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON