URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Iunie 2017, 08:06

Ameninţări mafiote! Paznici de vânătoare intimidaţi prin metode oribile, după ce au prins la braconaj un afacerist orădean (FOTO)

Ameninţări mafiote! Paznici de vânătoare intimidaţi prin metode oribile, după ce au prins la braconaj un afacerist orădean (FOTO) ATENŢIE LA NEATENŢIE. De când l-au prins prima oară la braconaj pe Ştefan Dudaş (medalion), paznicii din Nojorid primesc întruna mesaje de ameninţare, sub diverse forme ce variază de la mesaje anonime telefonice sau pe Facebook gen "ştim unde staţi" sau "îţi rup dinţii" până la capete de iepuri, cu sau fără ochii scoşi, ori copite de cerb şi căprior. Ultimul "colet" (foto) a conţinut, luna trecută, 52 de picioare, de la 13 animale ucise. Nimic din toate astea, nici măcar faptul că Dudaş i-a ameninţat pe paznici cu arma încărcată, nu i-a convins pe procurori...
Ameninţări mafiote! Paznici de vânătoare intimidaţi prin metode oribile, după ce au prins la braconaj un afacerist orădean (FOTO) AVERTISMENT. După prinderea lui Ştefan Dudaş (dreapta), amicii braconierului transmit periodic ameninţări paznicilor de vânătoare. Luna trecută le-au lăsat la canton 52 copite de cerb şi căprior (foto), semn că au ucis încă 13 animale. O glumiţă, ar putea zice procurorii, neimpresionaţi de agresivitatea braconierilor...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Între paznicii Asociaţiei Pro Hunting şi braconierii din zona Nojoridului se poartă de câţiva ani un război inegal. Noaptea, aceştia împuşcă cerbi, căprioare şi iepuri, apoi pleacă, revenind să-şi ridice prada după ce se asigură că nu sunt urmăriţi. Cum au în grijă sute de hectare de pădure şi uneori complicii braconierilor îi atrag "după fente" prin alte locuri, paznicii îi prind doar dacă au informaţii bune şi noroc.

Aşa s-a întâmplat când le-a căzut în plasă, de două ori, un afacerist orădean, Ştefan Dudaş, "campion" al braconajului, nepotolit nici după ce a pierdut "în acţiune" două maşini, pe una răsturnând-o la capătul unei urmăriri, cealaltă fiindu-i confiscată după o încăierare în care n-a pregetat să-i ameninţe pe paznici cu puşca încărcată. Bărbatul e judecat acum în două procese pentru braconaj, ultraj şi nerespectarea regimului armelor, iar într-un al treilea riscă inculparea pentru tentativă de omor. Dar asta numai la insistenţele paznicilor, căci iniţial procurorii i-au "graţiat" cea mai gravă faptă.

Cu roţile-n sus

Patron de firmă de construcţii, Ştefan Dudaş a fost prins la braconaj prima oară în ianuarie 2015, când paznicii l-au interceptat lângă Leş, unde împuşcase un cerb. Încercând să fugă, s-a răsturnat cu maşina, dar a scăpat nevătămat şi a dispărut, lăsându-şi la faţa locului doar Skoda cu roţile-n sus, iar înăuntru actele şi recuzita specifică.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au cerut verificarea proprietarului în bazele de date, iar după ce au primit informaţia că acesta era înregistrat ca vânător i-au făcut rapid o percheziţie la domiciliu. Dudaş însă dispăruse, la fel şi arma pe care o deţinea legal, dar trebuia să fie în rastel. A reapărut după o zi, susţinând că plecase cu ea în ţară, s-o vândă. O minciună, căci nu putea fără buletin...

Recidivă

Deşi s-a ales cu dosar penal pentru braconaj şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor, iar arma i-a fost confiscată, Dudaş a fost prins din nou astă-toamnă, în octombrie, de aceiaşi paznici, Sebastian Filip şi Teodor Popovici, aflaţi în patrulare lângă cartierul Grigorescu, ai cărui locatari se plângeau că noaptea aud frecvent focuri de armă.

Pe la 22.30 au observat un Logan, care mătura cu farurile liziera pădurii, apoi au auzit împuşcături. Au urmărit maşina până au blocat-o pe drumul Apateului. Dinăuntru au ţâşnit doi bărbaţi, şoferul reuşind să dispară, dar pe celălalt l-au prins. Nu fără peripeţii. "Avea o puşcă îndreptată spre mine. Până la urmă, ne-am încăierat şi i-am smuls-o. Era încărcată, cu cartuş pe ţeavă", a spus Filip la anchetă, adăugând că până la sosirea poliţiştilor braconierul ba a încercat să-i mituiască, promiţându-le bani dacă îl lasă să plece, ba i-a ameninţat, că o să se "ocupe" de ei.

Procuror iertător

Claudiu Pantea, secretar Asociația Pro HuntingDat fiind că braconajul e pedepsit cu maximum 3 ani de închisoare, dar până acum niciun braconier n-a fost condamnat cu executare, că Dudaş era recidivist, că a ameninţat cu arma încărcată paznicii şi că aceştia au reuşit cu greu să-l dezarmeze, riscându-şi viaţa, că puşca nu era înscrisă în Registrul Naţional al Armelor şi că inclusiv după ce a fost pus sub control judiciar paznicii au primit mesaje de ameninţare, secretarul Asociaţiei, Claudiu Pantea (foto), a cerut ca făptaşul să fie cercetat şi pentru ultraj şi tentativă de omor.

Anchetatorii au dat satisfacţie paznicilor doar parţial. Procurorul care a investigat iniţial cazul, Radu Albu, de la Parchetul Oradea, l-a trimis în judecată pe Dudaş pentru braconaj, nerespectarea regimului armelor şi ultraj, declinând investigarea tentativei de omor către Parchetul Bihor. Unde, surpriză: procuroarea Virginia Vulcan a clasat dosarul. "La audieri n-a părut interesată de probe pentru inculparea braconierului, ci pentru disculpare", zic paznicii, adăugând că "ne tot întreba de unde ştim că Dudaş ar fi apăsat pe trăgaci".

Poveşti vânătoreşti

Procuroarea a fost îngăduitoare chiar dacă afaceristul îi îndrugase doar minciuni, fapt demonstrat de poliţişti. Analizând informaţiile obţinute de la firma de telefonie referitoare la mişcările din acea zi şi din noaptea flagrantului, poliţiştii au aflat că individul fusese exclusiv în Oradea. Or, la audieri, Dudaş a susţinut că petrecuse toată ziua în Vaşcău, la socrul său, care l-a adus seara acasă, şi n-a observat că pe bancheta din spate a Loganului era o puşcă şi o cutie cu 22 cartuşe. În Sînmartin, socrul ar fi virat stânga ca să intre în oraş de pe Ciheiului, unde au fost interceptaţi de paznici, care l-au luat la bătaie.

În ciuda minciunii evidente, în ianuarie procuroarea a clasat cauza, cu argumentul că "afirmaţiile persoanelor vătămate nu se coroborează cu ansamblul materialului probator". Temerea paznicilor pentru vieţile lor, arată ordonanţa de clasare, a fost justificată, dar este un "aspect insuficient pentru a considera că inculpatul a exercitat acte care să denote punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea de omor atât timp cât ţeava armei a fost tot timpul îndreptată oblic în sus".

Probele nu au valoare...

Paznicii au contestat soluţia, fiindcă procuroarea a omis în document precizările lor, potrivit cărora braconierul a îndreptat arma spre ei şi că "poziţia «oblic în sus» nu s-a realizat la iniţiativa inculpatului, ci în urma eforturilor noastre de a evita folosirea armei, de fapt inculpatul îndreptând-o în repetate rânduri spre noi".

Şeful Parchetului Bihor, Gheorghe Vidican, a confirmat totuşi ordonanţa, motivând că probele "nu au putut răsturna prezumţia de nevinovăţie". "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege, fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, iar în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele, condamnarea putând fi dispusă doar atunci când are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă", a notat prim-procurorul. Dar, paradoxal, tocmai procurorii nu au dat posibilitatea unei instanţe să se pronunţe asupra probelor...

Anchetă incompletă

În februarie, paznicii au atacat ordonanţa de clasare la Tribunalul Bihor, arătând că, dimpotrivă, sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca Dudaş să fie inculpat şi pentru tentativă de omor. La proces, avocatul lor a recurs şi la o comparaţie clasică din lucrările de Drept, făcând o paralelă între ridicarea unui topor asupra unei persoane, fapt considerat categoric tentativă de omor, şi îndreptarea unei puşti încărcate asupra paznicilor.

În final, judecătorul Alexandru Bogdandi a admis plângerea şi a retrimis dosarul Parchetului, pentru refacerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, reţinând că procuroarea nu a epuizat toate mijloacele de probă, întrucât, de pildă, nici n-a confruntat părţile "în condiţiile în care între declaraţiile persoanelor vătămate şi cele ale inculpatului s-au constatat contraziceri".

Dacă un alt procuror va fi mai curios şi mai intransigent, rămâne de văzut. Dacă nu de alta, măcar fiindcă toleranţa pentru un braconier recidivist echivalează cu invitaţia de a-şi repeta faptele. Poate chiar să treacă, de la animale, la oameni...


SUB AMENINŢĂRI
Paznic omorât de braconier

Din 2015, când l-au dat prima oară pe Dudaş pe mâna poliţiştilor, paznicii Pro Hunting au primit periodic ameninţări. Pe Facebook, un anume Pablo Randy l-a avertizat pe secretarul Asociaţiei, de pildă, "să-ţi vezi de treaba ta", pentru că "nu se ştie când nu mai vezi sau nu mai ai o mână sau un picior".

"Nu trece lună fără să găsim în faţa cantonului semne de intimidare - picioare de căprioare, oase, capete de iepure, cu sau fără ochii scoşi", spune Claudiu Pantea. Cel mai recent, pe 21 mai a.c., paznicii au primit "cadou" un sac cu 52 picioare de cerb şi căprior, expeditorul nefiind identificat.

Alteori, paznicii au fost preveniţi telefonic că "ştim unde stai" ori că "am aflat că ai o fată", iar unul a fost avertizat că poate avea "soarta lu’ ăla de la Husasău". Aluzia se referă la un caz din martie 2013, când un tânăr din Husasău de Tinca a fost împuşcat în cap la Oşand de către un braconier pe care îl surprinsese în flagrant.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
mda...
Incepe sa ma irite eticheta de "afacerist" data oricarui interlop, ma luminati va rog ce fel de firma are dumnealui? Nu de alta, dar sa ai o firma cu zero angajati si pierdere pe linie in ultimii zece ani, dar tu umbli cu X6, nu te face afacerist.
Postat 07 Iunie 2017, 12:53 de seth
Nici o simpatie
Numai o judecată exemplară îl va potoli și va preveni prin mediatizare intensă astfel de fapte îngrozitoare în viitor. Doar ultimul gunoi amenință copiii omului.
Postat 07 Iunie 2017, 12:44 de Oarecine
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON