URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fata tatii cea nervoasă

Flavius Belcea, tatăl fetei de la Colegiul Mihai Viteazul care împreună cu două amice şi-a bătut cu sălbăticie o colegă, este un fost traficant de droguri! Bărbatul care i-a înjurat vârtos pe criticii odraslei scăpate de sub control şi care îi calcă rapid pe urme, ajungând în atenţia Poliţiei cu doi ani înainte de majorat, a scăpat după ce a fost prins distribuind marijuana cu un an de închisoare cu suspendare.

Pistă cu "găuri"

Aeroportul Oradea ar putea fi "taxat" cu 10 milioane lei de firmele care au construit noua pistă. Pe lângă instabilitatea zborurilor internaţionale, probată de suspendarea curselor de Torino, Aeroportul mai are un bai: firma PORR Construct i-a deschis proces pentru pagube produse din cauza proastei organizări a şantierului noii piste.

Primăria Oradea, not found!

Proiectul european în valoare de 74.500 euro pentru amplasarea de hotspot-uri cu internet gratuit a eşuat înainte să expire cei cinci ani de funcţionare obligatorie. BIHOREANUL a descoperit că 25 din cele 50 de puncte WiFi, începând cu cele ultracentrale din Piaţa Unirii şi Parcul Cetăţii, sunt scoase din uz de câteva luni deoarece, în lipsa reclamaţiilor, Primăria a omis să ceară RCS&RDS verificarea stării aparaturii.

Oradea lacustră

Oradea se inundă la fiecare ploaie mai serioasă deoarece extinderea reţelei de canalizare pluvială nu a ţinut pasul cu urbanizarea accelerată din ultimii ani. Casele din strada Ciheiului, curţile din Gheorghe Doja, beciurile blocurilor de pe Italiană şi toate zonele mai joase din oraş sunt inundate de ploile torenţiale de primăvară, care au provocat şi Universităţii pagube de peste 100.000 euro.

Malpraxis auto

Dispută între proprietarul unui Lexus şi dealerul Toyota din Oradea, care, după ce a greşit o intervenţie banală, putea provoca incendierea maşinii şi o explozie într-o benzinărie. Ajuns în service la invitaţia Toyota România, în cadrul unei campanii de verificare, bărbatul acuză reprezentanţa locală că i-a pus viaţa în pericol şi că îi refuză schimbarea, chiar şi contra cost, a maşinii compromise.

Stat poliţienesc!

Ancheta unui cunoscut avocat demonstrează că 300.000 de români au fost ascultați în mai puțin de 5 ani. Instanţele din Bihor sunt „fruntaşe” la exces de zel şi secretomanie, două dintre ele aprobând toate cererile procurorilor pentru autorizarea interceptărilor, iar Tribunalul Bihor refuzând pur şi simplu să spună câte asemenea decizii a dat.

Cireşar în culori

La Oradea, vara va fi multicoloră. Cel puţin aşa o anunţă primele evenimente ale lunii iunie.

Timp de patru zile, copiii vor fi răsfăţaţi cu spectacole de teatru, show-uri de magie, ateliere de creaţie şi jocuri pe gustul lor, în cadrul Kids Fest, în timp ce adolescenţii şi toţi tinerii care au chef de distracţie sunt chemaţi la a doua ediţie a Colours Festival, de unde niciun petrecăreţ nu poate pleca "nepătat"...

ORADEA NOASTRĂ:

Se anunţă şantiere!

În această săptămână, Consiliul Local va dezbate două proiecte de hotărâri care, odată aprobate, vor declanşa numeroase şantiere în oraş. Aleşii orădenilor sunt chemaţi să voteze Planul de Mobilitate Urbană, ce prevede construirea unor linii de tramvai, drumuri şi poduri, şi Strategia de Dezvoltare, care fixează priorităţi precum amenajarea centrului istoric prin transformarea unor străzi în artere exclusiv pietonale.

Trubadura

Trecând prin pasajele subterane ale oraşului, mulţi orădeni s-au întrebat, cu siguranţă, cine e tânăra delicată care, folosindu-se de o chitară şi de vocea puternică, dă culoare cenuşiului acestor goluri de sub şosele.
Este Ioana Butnăraşu, o orădeancă de 26 de ani care se declară fericită cântând pentru trecătorii necunoscuţi. Ar putea s-o facă în pub-uri sau pe scenele unor festivaluri, dar preferă străzile. "Aici mă simt liberă", explică ea.

Zero Risipă!

De acum înainte, Oradea va primi sfaturi despre cum să recicleze deşeurile de la reprezentanții altor oraşe din lume ce compun reţeaua Zero Waste Cities, din care fac parte inclusiv localităţi ce şi-au propus ca în decurs de patru ani să atingă o rată de reciclare de 80%.
Scopul Oradiei nu e chiar atât de ambiţios, municipalitatea propunându-şi ca în primă fază doar să respecte ţintele anuale privind reducerea cu 15% a cantităţilor de deşeuri ce ajung la groapa de gunoi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"performante"are fetita
si la scoala ca acasa ,numai bine...dupa cum arata cu tatuaje si buze,buze..ce mai?..de abia scrie fatuca"regina'strazii ca mamica si "regele"puscariei...
Postat 26 Mai 2017, 20:03 de onuta
...cu burtile pline
Ghiftuiti si...devreme acasa! Dar despre Predoiu si Lenta in actiune la fetitze, chiar nimic?!
Postat 22 Mai 2017, 14:21 de gimail
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON