URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 August 2017, 13:34

13 migranţi din Siria şi Irak, găsiţi într-un Mercedes Vito în apropierea graniţei cu Ungaria

13 migranţi din Siria şi Irak, găsiţi într-un Mercedes Vito în apropierea graniţei cu Ungaria (foto: Poliţia de Frontieră)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai au găsit, joi seară, într-o autoutilitară Mercedes Vito care se deplasa spre graniţa cu Ungaria, 13 migranţi din Siria şi Irak care încercau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen.

"În data de 10.08.2017, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, judeţul Bihor, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, în jurul orei 22, aceştia au oprit pentru control, pe comunicaţia Valea lui Mihai-Nyirabrany, la ieşirea din localitatea românească, o autoutilitară marca Mercedes-Benz, model Vito, care se îndrepta spre graniţa cu Ungaria", a precizat comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

La volanul Mercedesului se afla un cetăţean român, iar în maşină mai erau 13 persoane străine care nu deţineau documente de identitate.

"La verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria şi Irak, şase adulţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 41 de ani, şi şapte minori, având vârste cuprinse între 6 şi 15 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră. În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că cele treisprezece persoane doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen, sens în care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria", a mai precizat purtătoarea de cuvânt a ITPF Oradea.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţeanului român pentru trafic de migranţi. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
PCR transpartinic. Ep.: Pe când şi capturi de ”calibru” mare/greu?
1. Dacă tot aşa de operativ/profesionist ar fi fost reţinuţi la frontieră, începând (măcar) cu 2007 şi unii ca Avraham Morgenstern, astăzi sigur eram în Spaţiul Shenghen. 2. A transforma, însă, în realizări măreţe şi eveniment media, drama unor oameni/familii cu (mulţi) copii, obligaţi să îşi părăsească propria ţară din cauza războiului civil, sărăciei ş.a., deci transformați, de nevoie, în nomazi, aduce a mentalitate specifică unora dintre cerberii unui stat vecin şi …creştin, cerberi care au cam uitat de exodul din blocul ex-bolşevic din anii: 1987÷1989. Mențiune: Comentariu adresat și actualului ministru MAI: Doamna Carmen Daniela Dan.
Postat 14 August 2017, 23:01 de stefan
Duși fie!
Câtă vreme invadatorii vor să iasă și nu să rămână la noi, e bine. Merkel i-a invitat, ea să se spele pe cap cu ei. La noi ar fi un dezastru: inadaptabili, neintegrabili și mai și atacă cu macete, bombe și mașini.
Postat 11 August 2017, 20:13 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON