URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iunie 2017, 15:59

Atenţie, fumători! Creşte alarmant numărul incendiilor provocate de ţigări uitate aprinse

Colonelul Sorin Caba, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, a făcut marţi, într-o conferinţă de presă, un bilanţ al misiunilor avute între 1 ianuarie şi 31 mai 2017 de unitatea pe care o conduce.

Potrivit acestuia, în total, echipajele de pompieri şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat 4.649 de misiuni, ceea ce înseamnă o medie de 30,78 de misiuni pe zi. Din acestea, cele mai multe, 3.597, au fost intervenţii ale SMURD.

În acest interval, în judeţ s-au produs 180 de incendii la clădiri sau autovehicule şi alte 245 de incendii de vegetaţie uscată. "Din cele 180 de incendii produse în judeţ, 132 au fost stinse în urma intervenţiei unei singure subunităţi, 35 au fost stinse în urma intervenţiei unei subunităţi în cooperare cu serviciile voluntare şi opt au fost stinse în urma intervenţiei serviciilor voluntare", a declarat Caba.

O tendinţă îngrijorătoare subliniată de comandant a fost creşterea numărului de incendii cauzate de ţigări uitate aprinse: dacă în primele cinci luni de anul trecut pompierii bihoreni au intervenit la cinci astfel de incendii, în acelaşi interval din 2017 numărul lor a crescut la 20!

O altă creştere s-a constatat la incendiile cauzate de instalaţiile electrice defecte, de altfel cea mai frecventă cauză: anul acesta 42 de incendii au izbucnit din acest motiv, cu zece mai multe decât anul trecut. Alte 38 de incendii au fost declanşate de coş sau burlan de fum defect ori necurăţat, 14 de acţiunea intenţionată, iar cinci de jocul copiilor cu focul. De altfel, numărul total al intervenţiilor la incendii a fost mai mic anul trecut, când s-au înregistrat 128 de astfel de evenimente.

Incendiile care au avut loc în acest an au dus la moartea a patru persoane şi rănirea altor 11, în timp ce alte patru victime au fost salvate de pompieri din mijlocul flăcărilor. Unul dintre cei patru bihoreni morţi a fost un orădean în vârstă de 60 de ani, a cărui apartament dintr-un bloc de pe strada Iza a fost cuprins de flăcări tocmai din pricina unei ţigări uitate aprinse.

În acelaşi interval prezentat, echipajele ISU Crişana au avut 85 de intervenţii la inundaţii, 15 operaţiuni de salvare de animale şi 12 de asanare muniţie neexplodată.

Din cele 3.597 de intervenţii SMURD, cu o medie zilnică de 23,82, cele mai multe – 1.031 la număr – au fost înregistrste la subunităţile Detaşamentului 2 Oradea. La fel ca şi numărul de incendii, şi numărul intervenţiilor SMURD a crescut faţă de anul trecut, când s-au înregistrat 3.456 de misiuni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON