URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2017, 17:25

CSM CSU Oradea s-a despărţit din nou de Titus Nicoară, după ce a vrut să-i reducă salariul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea a încheiat colaborarea cu Titus Nicoară. După cum precizează clubul bihorean, pe site-ul oficial, "cele două părţi au convenit pentru terminarea contractului de comun acord, clauza de reziliere fiind semnată în cursul zilei de duminică".

Astfel, se încheie cea de-a treia perioadă de colaborare între CSM Oradea şi Titus Nicoară. Primele două s-au consemnat între 2003 şi 2007, respectiv între 2013 şi 2014.

"Titus Nicoară îşi va continua activitatea la o altă echipă din Liga Naţională a României. Pe această cale conducerea CSM Oradea îi mulţumeşte jucătorului pentru contribuţie, efortul depus şi îi urează mult succes în continuarea activităţii", se mai arată pe site-ul clubului bihorean.

Nicoară va ajunge la echipa din Piteşti, după ce managementul CSM i-a propus o reducere de salariu, iar acesta nu a fost de acord.

Pe de altă parte, clubul orădean a ajuns la un acord cu jucătorul Bogdan Ţîbîrnă pentru continuarea colaborării. Cele două părţi au semnat un nou contract, acesta urmând să aibă valabilitate pentru încă două sezoane.

În vârstă de 26 ani, aniversaţi în luna iunie, Bogdan a contribuit la cele mai importante rezultate din istoria CSM Oradea. El a fost campion al României în 2016, vicecampion în 2014, finalist al Cupei României în 2014 şi 2016, respectiv medaliat cu bronz în Liga Naţională în 2013 şi 2017. De asemenea, el a participat în aventurile continentale ale roş-albaştrilor în sezoanele 2013-14 şi 2016-17.

Pe de altă parte, Ţîbîrnă a experientat şi cele mai negative momente pe care le poate suporta un jucător de baschet, tot în echipamentul CSM-ului. El a suferit două accidentări grave la genunchi, ambele necesitând intervenţii chirurgicale. Acestea au implicat ratarea în întregime a sezonului 2014-15, respectiv patru luni din sezonul 2015-16.

"În sezonul 2016-17, Bogdan a fost singurul jucător din lotul CSM CSU Oradea care a evoluat în toate meciurile oficiale. Este vorba despre 20 prezenţe în cupele europene, 41 în Liga Naţională, 2 în Cupa României şi una în SuperCupă. În campionat el a avut medii de 5.5 puncte, 3.3 recupeări şi 0.7 pase decisive pentru 6.6 la eficienţă în 16:03 minute pe partidă. El a avut procentaje de 57%la aruncările de două puncte, 37% la trei puncte, respectiv 67% la linia de pedeapsă", după cum se arată pe site-ul clubului CSM.

Conform aceleiaşi surse, Bogdan are 168 prezenţe în echipamentul CSM Oradea la nivelul Ligii Naţionale, 21 în Cupa României şi 26 în cupele europene. Astfel, el are un total de 215 meciuri disputate pentru gruparea orădeană. În trecut, Ţîbîrnă a jucat însă şi pentru CS Otopeni şi Steaua Turabo Bucureşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
....
N-au stiut sau n-au vrut sa-l valorifice.Jucator de lot national si localnic;păcat.
Postat 18 Iulie 2017, 13:36 de Gigi-contra
...
Nicoara
Postat 16 Iulie 2017, 19:42 de titel
...
De Nicaragua făcea in ultima vreme figurație. Meargă . Dar ar trebui sa nu se mai întoarcă.
Postat 16 Iulie 2017, 19:41 de titel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON