URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iunie 2017, 19:13

Drumul reciclării: Cum sunt sortate deşeurile valorificabile adunate din Oradea pentru a fi transformate în noi produse (FOTO/VIDEO)

Drumul reciclării: Cum sunt sortate deşeurile valorificabile adunate din Oradea pentru a fi transformate în noi produse (FOTO/VIDEO) BUCATĂ CU BUCATĂ. În fiecare zi de lucru, 11 angajaţi ai Eco Bihor lucrează în două schimburi pentru a sorta deşeurile reciclabile aruncate de orădeni
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă sunt depuse corect, în recipientele anume dedicate, deşeurile reciclabile ale orădenilor pot ajunge încă o dată în casele noastre. Bineînţeles, într-o formă nouă!

Colectarea selectivă a deşeurilor înseamnă că, după ce este adunată de muncitorii RER Ecologic Service din containere, igluuri sau saci galbeni, aşa-numita fracţie uscată este transportată în staţia de sortare din Episcopia, unde resturile sunt separate pe categorii şi culori, balotate şi expediate firmelor specializate în transformarea lor în materie primă.

Din iglu, pe bandă

În 2010, în depozitul ecologic de deşeuri al oraşului, administrat de Eco Bihor, a început să funcţioneze staţia de sortare, unde fracţia uscată îşi începe transformarea în noi produse. De atunci, au fost trimise la revalorificare zeci de mii de tone de PET-uri, hârtii, cartoane, doze de aluminiu şi oţel, plastic, sticle şi tetra pak-uri, doar anul trecut staţia procesând 2.371 tone.

Procesul nu este deloc complicat. În fiecare săptămână, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service face câteva zeci de transporturi cu deşeuri reciclabile la staţia de sortare. Practic, muncitorii duc acolo toate resturile adunate în igluuri, în containerele cu capace galbene şi în sacii de aceeaşi culoare folosiţi de orădenii care stau la case.

Odată descărcate la staţie, deşeurile ajung pe o bandă care le urcă într-un ciur, unde se aleg mecanic deşeurile de mici dimensiuni, cum ar fi pietricelele. "Apoi, deşeurile trec şi printr-un aspirator de praf, pentru protecţia muncitorilor", explică Francisc Branner, manager valorificare deşeuri reciclabile la Eco Bihor. Curăţate, resturile ajung uterior într-o cabină, unde le sortează 11 muncitori.

Pe culori

Pe bandă, deşeurile reciclabile sunt puse de-a valma, rolul muncitorilor fiind să le diferenţieze pe categorii. Separă PET-urile, aşa-numitele ambalaje HDPE, adică recipientele de şampon, produse de curăţenie, ketchup şi de alte produse alimentare şi de uz casnic similare, cartoanele, hârtiile, foliile de plastic, metalele şi tetra pak-urile (cutiile de carton şi plastic pentru lapte sau suc). În cazul foliilor de plastic şi a PET-urilor, selecţia e şi mai "dură", acestea fiind sortate apoi şi pe culori: transparente, verzi şi maro.

Fiecare tip de material ajunge ulterior pe o nouă bandă, unde sunt presate şi balotate. În fiecare zi lucrătoare, de pe poarta staţiei de sortare ies 40 de baloţi uriaşi de reciclabile (foto), care sunt preluaţi de diferite firme specializate în prelucrarea materialelor.

Singurele reciclabile care nu ajung pe bandă sunt sticlele, care sunt sortate separat, manual, pentru a nu se sparge şi a nu-i răni pe muncitori. Şi ele sunt selectate tot pe culori, apoi tocate şi transportate la fabrici din Bulgaria, unde sunt topite şi turnate în noi forme.

La export

PET-urile rămân în ţară, la diferite companii care le macină, le spală, iar fulgii de plastic astfel rezultaţi redevin flacoane sau sunt transformaţi în fibră sintetică folosită la realizarea de mochete auto, căptuşeli pentru jucării, piese de mobilier, umplutură de perne ori chiar haine de tip polar. Celelalte tipuri de deşeuri din plastic sunt granulate şi transformate în materie primă pentru producţia altor obiecte.

Hârtia şi cartoanele balotate de Eco Bihor sunt vândute unor firme din Ungaria, care le amestecă cu apă, apoi le usucă şi le transformă în caiete, sacoşe de hârtie sau noi cutii de carton. Dozele de aluminiu iau drumul Franţei, unde sunt curăţate şi tratate, iar apoi se reîntorc în ţară, sub formă de role pentru a fi folosite la fabricarea de noi doze.

Ambalajele tetra pak sunt cel mai greu de reciclat, deoarece în componenţa lor intră atât folie de aluminiu, cât şi carton şi plastic. Deoarece în România se reciclează doar cartonul din ele, cel mai adesea acestea ajung tot la export, în Serbia sau Polonia.

Aşadar, fiecare rest, oricât de nesemnificativ ar părea, îşi găseşte un loc în circuitul revalorificării. Dar pentru ca asta să se întâmple prima condiţie este ca orădenii să colecteze selectiv deşeurile, adică să nu amestece resturile menajere cu cele reciclabile. Altfel, vor face risipă, iar risipa se plăteşte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON